Solutii de la IFN pentru ocupantii Biroului de Credit
Data publicarii: 02-10-2008 | Finante-BanciPersoanele care figureaza cu informatii negative in baza de date a Biroului de Credit mai au o sansa sa obtina un imprumut, noteaza Cotidianul. In cazul in care sunt refuzati de banci, desi nu intotdeauna se intampla asa, pot apela la Institutiile Financiare Nebancare (IFN). GE Money, de exemplu, ofera solutii financiare construite special pentru restantieri. "Abordarea acestei categorii de clienti (n.r. - restantierii) are in vedere oferirea unei solutii de creditare care sa dea clientului cel putin doua optiuni de baza", spune Adrian Faur, manager de produs la GE Money.
O prima optiune ar fi un credit similar cu imprumuturile de refinantare. "Una dintre optiuni este introducerea unei facilitati de creditare de tip credit de consum ("consolidarea datoriilor") care sa ii permita sa inchida mare parte din creditele aflate in dificultate de plata si concomitent sa genereze un flux de numerar care sa dimensioneze corect gradul de indatorare a clientului, comparativ cu bugetul sau lunar de venituri si cheltuieli", explica reprezentantul GE Money.
O a doua optiune ar fi "inlaturarea din portofoliul sau a evenimentelor negative inregistrate in Biroul de Credit si in alte baze de date similare" - un credit pentru achitarea tuturor datoriilor restante. Desi dobanda este aceeasi pentru toti solicitantii de credite, in cazul restantierilor, costurile totale vor fi mai mari, avand in vedere ca modalitatea de comisionare difera in functie de bonitatea fiecarui client. Dobanda fixa la ambele tipuri de credit este de 11%, dar DAE porneste de la 20,9% si poate ajunge si la 30%, in functie de bonitatea clientului.
Si o alta mare IFN, CitiFinancial, accepta sa-i crediteze pe restantieri, chiar daca nu are produse speciale pentru ocupantii Biroului de Credit. "Oferta de credite este aceeasi pentru toate persoanele, indiferent daca acestea figureaza cu informatie pozitiva sau negativa in evidentele Biroului de Credit, stabilirea plafonului maxim de credit, a conditiilor de acordare a creditului, precum si a dobanzilor si comisioanelor fiind realizate in functie de bonitatea fiecarui solicitant de credit", ne-au spus reprezentantii institutiei.
Diferentele de dobanda sunt insa uriase, mergand de la 9,9% pe an, pentru creditele in lei acordate clientilor "curati", pana la 36,99% pe an, pentru clientii cu un istoric de plata patat. "Nu se poate vorbi despre o valoare maxima a restantei pentru a mai putea contracta un credit. Sunt analizate istoricul de plata si situatia curenta a obligatiilor de plata ale solicitantului de credit", mai adauga cei de la CitiFinancial.
Amintim ca orice debitor cu o restanta mai mare de 10 lei si mai veche de 30 de zile este raportat la Biroul de Credit.
Ultimele stiri pe BankNews.ro:
- Hidroelectrica investeste 296,8 milioane de lei intr-un sistem de stocare cu baterii la Portile de Fier II
- Bucurestiul ramane printre cele mai competitive piete imobiliare din regiune, cu randamente peste media europeana
- Adevaratul avantaj din investitiile in AI vine din valorificarea cunostintelor interne, nu din tehnologie
- Schimbari in conducerea Allianz-Țiriac: Aurel Badea se retrage, Andrei Rubeli devine CFO
- Piata rezidentiala a incetinit in prima jumatate a anului, fara o corectie majora
- Deloitte Romania promoveaza trei noi directori din septembrie 2026
- Complexitatea reglementarilor fiscale, principala provocare pentru multinationale al treilea an la rand
- Romanii au cheltuit peste 42 de miliarde de euro in marile lanturi de retail in 2025
- Romania, in top 10 european pentru nomazi digitali, dar fara o strategie pentru talentul mobil
- Industria serviciilor de afaceri a generat o valoare adaugata bruta de 35,5 miliarde de euro in Romania
- Ce trebuie sa verifici cand primesti o notificare de alerta de la ANAF privind datorii fiscale
- SUA au cumparat yeni japonezi pentru prima data in peste un deceniu, ca semn de prietenie
- Accor deschide primul sau hotel din Oradea sub brandul Mercure
- Banca de Investitii si Dezvoltare a trecut de evaluarea pe piloni a Comisiei Europene
- Peste trei sferturi dintre tinerii romani spun ca nu isi permit o locuinta proprie