Etichetele produselor naturale recunosc chimicalele din compozitie
Data publicarii: 07-10-2008 | DiverseAutoritatea Nationala pentru Protectia Consumatorului avertizeaza ca foarte multe spoturi publicitare, in special cele privind produsele cosmetice, alimentare, anunturile de oferte bancare, imobiliare, sunt inselatoare si neadevarate. Specialistii recomanda mare atentie la cumparaturi.
Samponul care elimina matreata, crema care face sa dispara ridurile, sucurile suta la suta naturale, painea fara conservanti, creditele cu dobanzi avantajoase sunt doar cateva dintre spoturile publicitare pe care romanii le vad si le aud zi de zi, noteaza Gardianul. Chiar si in supermarketuri, anunturile din raft pot fi inselatoare.
Un exemplu de acest fel s-a derulat chiar ieri, cand casieritele de la "Carrefour-Vitan" au fost agresate verbal. "In cursul zilei de ieri, clientii erau anuntati de o noua promotie: daca cumperi doua produse, al doilea era platit la jumatate de pret. Insa nicaieri nu se preciza ca reducerea se obtine daca cumperi doua produse de acelasi fel", a declarat Mirel L., un client fidel al acestui lant de magazine. Problema reclamelor inselatoare ramane nerezolvata, in conditiile in care un anunt publicitar ce omite anumite informatii nu poate fi considerat ca fiind unul mincinos. Reprezentantii Autoritatii Nationale pentru Protectia Consumatorului (ANPC) ofera o serie de sfaturi utile pentru a depista acele reclame ce dezinformeaza publicul:
• Trebuie evitate produsele carora li se face reclama ca fiind cure rapide si eficiente pentru o gama diversificata de probleme. Acestea pot fi identificate prin faptul ca sunt promovate prin expresii ca: "tratament miraculos", "produse exclusive", "ingrediente secrete", "rezultat garantat in 7 zile".
• Anunturile publicitare nu pot anunta ca produsele oferite sunt sigure si au eficienta doar pentru faptul ca sunt "naturale", trebuie citita cu atentie eticheta pentru a verifica daca acestea contin substante toxice.
• In legatura cu ambalajele produselor, trebuie verificata eticheta, ingredientele nu sunt intotdeauna scrise vizibil, desi legea europeana prevede ca literele sa aiba minimum 10 mm marime pentru a fi lizibile.
• Oamenii sunt sfatuiti sa nu creada toti specialistii si martorii care afirma ca au beneficiat de rezultate spectaculoase intr-un timp-record sau ca s-au vindecat de o maladie grava folosind produsul-minune. Potrivit psihologului Hanibal Dumitrascu, "oamenii se pot apara de efectele manipulatoare ale marketingului numai printr-o continua informare, citind cu atentie sporita toate ambalajele produselor pe care le vad la televizor. Numai prin educare, publicul va avea un comportament rational.
Arome natural identice nu exista
Analizand fiecare dintre categoriile de produse carora li se face reclama prin minciuni, se observa ca cele mai frecvente sunt cele privind alimentatia "naturala si sanatoasa", apoi ofertele "avantajoase" de credite bancare, urmate de cosmeticele care "redau frumusetea". De aceste reclame inselatoare oamenii trebuie sa se fereasca cel mai mult.
• Laptele pasteurizat, iaurturile cu fructe, chipsurile, sucurile, margarina, vegeta, produsele-instant, cum ar fi supele, cafelele si budincile la plic, promovate ca fiind "usoare, gustoase si naturale" nu sunt deloc sanatoase, nici naturale. Dimpotriva, consumate zilnic, acestea pot provoca alergii, boli cardiovasculare, diabet, Parkinson, Alzheimer si cancer. Aditivii alimentari continuti in alimente sunt nocivi, in special pentru copii si batrani, a caror imunitate a organismului este scazuta, comparativ cu celelalte categorii de varsta.
• Este bine ca oamenii sa evite produsele pe a caror eticheta sunt inscriptionate urmatoarele substante toxice: arome natural identice, intaritori de gust, potentiatori de aroma, glutamat monosidic, acizi grasi trans-artificiali, folositi pentru preparatele-instant.
• Unele produse despre care se afirma in enunturile publicitare ca sunt iaurturi mai sanatoase pentru ca nu au grasimi in exces sunt de fapt lapte "coagulat" cu agenti de ingrosare, fara fermenti activi valorosi pentru sanatate. Astfel, oamenii trebuie sa verifice daca pe ambalajul cutiei scrie "culturi selectionate din bifidobacterii", sustin specialistii sau doar lapte si agenti de ingrosare.
• In ceea ce priveste bauturile produse industrial, multe sucuri nu sunt suta la suta obtinute din ingrediente cu adevarat naturale, desi eticheta pretinde contrariul. Unele bauturi carbogazoase ce contin acid fosforic pot declansa crize de astm.
• La categoria produselor cosmetice, promovate prin promisiuni de a remedia, peste noapte, probleme privind matreata, acneea, ridurile, vergeturile si celulita, specialistii mai precizeaza ca oamenii trebuie sa le evite, deoarece acestea contin substante nocive, cum sunt: talcul, lanolina, parfumurile si vopselurile sintetice, methyl/propyl/ethyl paraben, uleiurile minerale si derivatele acestora (parafina, petrochimicale), Sodium Lauryl Sulfate (SLS), Propylene Glycol.
Ultimele stiri pe BankNews.ro:
- BCE a majorat dobanda-cheie la 2,5%, pe fondul presiunilor inflationiste generate de razboiul din Orientul Mijlociu
- Hidroelectrica investeste 296,8 milioane de lei intr-un sistem de stocare cu baterii la Portile de Fier II
- Bucurestiul ramane printre cele mai competitive piete imobiliare din regiune, cu randamente peste media europeana
- Adevaratul avantaj din investitiile in AI vine din valorificarea cunostintelor interne, nu din tehnologie
- Schimbari in conducerea Allianz-Èširiac: Aurel Badea se retrage, Andrei Rubeli devine CFO
- Piata rezidentiala a incetinit in prima jumatate a anului, fara o corectie majora
- Deloitte Romania promoveaza trei noi directori din septembrie 2026
- Complexitatea reglementarilor fiscale, principala provocare pentru multinationale al treilea an la rand
- Romanii au cheltuit peste 42 de miliarde de euro in marile lanturi de retail in 2025
- Romania, in top 10 european pentru nomazi digitali, dar fara o strategie pentru talentul mobil
- Industria serviciilor de afaceri a generat o valoare adaugata bruta de 35,5 miliarde de euro in Romania
- Ce trebuie sa verifici cand primesti o notificare de alerta de la ANAF privind datorii fiscale
- SUA au cumparat yeni japonezi pentru prima data in peste un deceniu, ca semn de prietenie
- Accor deschide primul sau hotel din Oradea sub brandul Mercure
- Banca de Investitii si Dezvoltare a trecut de evaluarea pe piloni a Comisiei Europene