Sorin Ovidiu Vintu: Ideea falimentului ma sperie
Data publicarii: 10-07-2009 | MediaDupa ce a aplicat reduceri drastice de salarii in trustul Realitatea-Catavencu, Sorin Ovidiu Vintu, patronul grupului de presa, pune esecul pe seama guvernului si a crizei mondiale.
Daca, la sfarsitul anului trecut, omul de afaceri Sorin Ovidiu Vintu declara, pentru EVZ, ca Grupul Realitatea-Catavencu (GRC) se afla "pe investitii" timp de trei ani, asadar nu va fi afectat de criza economica decat daca aceasta dureaza mai mult, evolutiile ulterioare au infirmat viziunea optimista a "bossului" GRC.
Conform unei circulare emise pentru Grupul Realitatea-Cataven cu, acesta a luat decizia reducerii drastice a salariilor din trust: 50% pentru salariile de la top si mid dle management, precum si pentru salariile mai mari decat "normalul" fiecarui departament, iar pentru cei mai "modesti", o reducere minima de 10%. Grila de reducere se aplica tuturor angajatilor GRC. Cel mai grav afectate, atat financiar, cat si "moral", sunt "vedetele" postului Realitatea TV.
"Schimbare radicala"
GRC a fost singurul trust de presa care, in primavara, atunci cand trustul Intact si alte concerne procedau la micsorari salariale, iar alte publicatii concediau masiv, a efectuat o indexare de 11% a salariilor, pentru a tine pasul cu inflatia, dand astfel un semnal subordonatilor ca totul este in ordine. Contactat de EVZ, omul de afaceri Sorin Ovidiu Vintu explica: "S-a schimbat un guvern, a venit altul. Stiu ce am declarat, dar dupa sase luni am decis ca nu exista o alta posibilitate. Sigur ca-i vorba despre prestatia guvernului, e vorba despre prestatia conducerii tarii, e vorba despre evolutia crizei mondiale pentru Romania. Situa tia economica s-a modificat dramatic din toamna trecuta pana astazi".
Corina Dragotescu si-a anuntat deja, neoficial, intentia de a demisiona. Piata spunea ca si Robert Turcescu ar fi in aceasta situatie, dar el infirma zvonul, spunand ca nu se numara printre mercenarii care parasesc o corabie in deriva: "Mi s-a aplicat deja aceasta reducere, nu mai am ce sa mai astept. Sunt legat de acest post, la a carui constructie am participat. Nu sunt dintre cei care parasesc corabia cand vin valurile. Singurul loc in care plec este in concediu".
Salarii de 1.000 de lei
Vestea cu adevarat dezastruoasa a venit insa in cursul zilei de ieri pentru angajatii ziarului "Cotidianul", care asteptau sa intre in biroul directorului editorial Doru Buscu si sa li se comunice procentul intre 10 si 50% cu care le vor fi taiate salariile. Ii astepta cu totul altceva: la aproximativ o jumatate dintre jurnalistii angajati, 36-37 dintr-o echipa totala de 70 (conform surselor EVZ, desi Doru Buscu lanseaza pentru paginademedia. ro un numar de 23-24), li s-a facut urmatoarea oferta: salarii de 10 milioane de lei vechi si trecere exclusiv pe on-line. Niciun departament nu este scutit de aceste "oferte": la sectia sport, din cinci oameni raman doi, la economic, din zece dispar trei, la cultura raman doi.
Sefii de la "Cotidianul" spun ca ziarul isi va pastra cele 16 pagini in care apare la momentul actual, dar dintre acestea 6-8 vor fi dedicate comentariilor, analizelor, opiniilor. Doru Buscu a explicat pentru EVZ acest concept: "Nu este nicio restructurare, fiindca absolut nimeni nu a fost dat afara; o treime dintre angajati au fost trecuti pe on-line, cu 10 milioane pe cartea de munca. In ce priveste componenta editoriala, noua formula va pune mai mare accent pe sectiunea de comentarii si analize, intre 6 si 8 pagini. In paginile ramase, vor fi tratate toate domeniile, mai putin paginile de sport, care vor disparea".
Integral in Evenimentul Zilei
Ultimele stiri pe BankNews.ro:
- Aproape 55% dintre angajatii romani se simt obositi sau suprasolicitati saptamanal
- Piata industriala si logistica a incetinit cu 30% in primele noua luni, dupa anul record 2025
- 15.000 de clienti ING Bank Romania au deschis cont prin platforma de investitii ING Invest
- Activele fondurilor de pensii private au urcat la 246,2 miliarde de lei, in crestere de 39%
- Simona Urse se alatura Colliers ca Associate Director in echipa de Office Leasing
- Piata locala de M&A a urcat la 7,1 miliarde de dolari in primele noua luni, pe fondul unor tranzactii mari
- ING Bank Romania relanseaza aplicatia mobila pentru antreprenori ING Business PRO
- Deloitte a asistat OMV Petrom pentru doua proiecte de hidrogen verde la Petrobrazi, finantate prin PNRR
- Euro este cotat la 5,3527 lei, un nou maxim istoric fata de leu
- Nestle marcheaza 30 de ani in Romania: fiecare leu valoare adaugata genereaza 12,9 lei in economie
- Ovidiu Tisler devine Head of Private Individuals la ING Bank Romania
- Delegatia S&P a inceput la Bucuresti evaluarea ratingului Romaniei, cu decizia asteptata pe 2 octombrie
- Update: Euro a atins un nou maxim istoric fata de leu, la 5.3447 lei
- BCE a majorat dobanda-cheie la 2,5%, pe fondul presiunilor inflationiste generate de razboiul din Orientul Mijlociu
- Hidroelectrica investeste 296,8 milioane de lei intr-un sistem de stocare cu baterii la Portile de Fier II