Adrian Vasilescu, BNR: Cine se grăbeşte să schimbe leul cu euro

Alegerea unui nou consiliu de administraţie al BNR, al cărui mandat de cinci ani începe în octombrie anul curent, a provocat dezbateri aprinse, unele teme fiind controversate. Sunt teme ce merită să fie analizate. în comentariul de azi mă voi referi la una dintre ele: momentul trecerii la euro.

S-a spus, s-a scris că termenul de 2019, stabilit de România, ar fi fost impus de guvernatorul BNR Mugur Isărescu. Motivul? Şi-ar dori ca România să schimbe leul cu euro până la finalul viitorului său mandat, ce va începe în octombrie 2014 şi se va sfârşi în octombrie 2019. Adevărul însă  este cu totul altul: alegerea anului 2019 este rezultatul unui consens politic, preşedintele României şi premierul avansând ca ţintă anul 2019. Iar graba – dacă de grabă mai poate fi vorba – pleacă de la nevoia unui program vast pentru dezvoltarea României. Trecerea la euro, poate fi, desigur, un astfel de program.

O scurtă privire înapoi, în istoria recentă, este în acest sens lămuritoare. La începutul anului 2000, după perfectarea documentelor privind angajarea noastră în cursa aderării, Guvernul României a bătut palma cu Comisia Europeană pentru un program de şapte ani. Trasând şi linia de sosire la 1 ianuarie 2007. Miza cardinală era să nu pierdem trenul. Fiindcă dacă am fi scăpat trenul de 1 ianuarie 2007, un alt tren nu putea nimeni să ştie când ar mai fi urmat să treacă prin gara noastră. Iar criza ce a început în anii 2007-2008 arată limpede că acest tren n-ar fi venit încă până în prezent. Şi, probabil, ar fi urmat încă mulţi ani de aşteptare.

Un al doilea program, conturat încă din ianuarie 2007, avea ca obiectiv central trecerea la euro în 2014. Un program – tot de şapte ani – de integrare europeană. De unde porneam? Evaluarea corectă şi fără prejudecăţi a stării economiei nu era tocmai un lucru simplu. Era însă neîndoielnic faptul că ţara avea un potenţial economic cu mult peste ce arătase până atunci. Era însă nevoie să fie ţinute sub control balanţele macroeconomice. Şi, mai ales, să fie asigurată, în ritm rapid, restructurarea economică. A venit însă criza şi s-a văzut limpede că nici 2014 şi nici 2015 nu mai puteau fi termene rezonabile. Şi au fost abandonate.

Continuarea, în ZF.