COTAR: Respingem categoric propunerea ASF ca prima RCA sa fie de 7.960 lei/an pentru autovehiculele de peste 16 tone

Data publicarii: 13-10-2016 | Economie

Transportatorii membrii COTAR resping tariful de 7.960 de lei/an pentru polita auto obligatorie (RCA) in cazul autovehiculelor de peste 16 tone, propus de Autoritatea de Supraveghere Financiara (ASF), potrivit unui comunicat al Confederatiei Operatorilor si Transportatorilor Autorizati din Romania (COTAR), transmis joi AGERPRES.

"COTAR a participat la ședința organizată la ASF în data de 12 octombrie, unde domnul Mișu Negrițoiu (președintele ASF — n.r.) a prezentat propunerea de tarif RCA pentru un autovehicul de peste 16 tone, aceasta fiind în cuantum de 9.800 lei/an. Președintele ASF, observând nemulțumirea manifestată de către transportatori, a explicat faptul că a luat în considerare alocarea unor costuri de administrare în cuantum de 40% inițial, după care l-a scăzut la 35% pentru produsul de asigurare obligatorie numit RCA. Observăm în continuare, același comportament protecționist al domnului Negrițoiu, atunci când sunt aduse în discuție interesele financiare ale multinaționalelor din asigurări. Dânsul lansează niște propuneri absolut iresponsabile, pornind de la ideea că toți consumatorii captivi de polițe de asigurări sunt datori să plătească niște costuri supradimensionate firmelor de asigurări, costuri care ascund în realitate profitul societăților de asigurări, pentru un produs de asigurare obligatoriu. Președintele ASF, Mișu Negrițoiu, a negociat un tarif RCA exact ca un precupeț din piața Matache, ce dorește să mențină un preț ridicat la o ceapă degerată, știind că nu mai are concurența la tarabă", declară Vasile Ștefănescu, președintele COTAR.

Potrivit șefului COTAR, în cadrul întâlnirii de miercuri cu conducerea ASF, s-a vorbit și despre supraevaluarea costurilor de administrare pentru RCA, care sunt într-o totală disproporție cu practică europeană, unde acestea sunt de aproximativ 25%.

"În fața argumentelor aduse de către transportatori, domnul Negrițoiu a început negocierea tarifului RCA, încercând din răsputeri să mențină o cotație cât mai ridicată a acestui produs de asigurare obligatoriu, adresând în final, propunerea de 7.960 lei, pentru autovehicule de peste 16 tone, clasa B0. Să agreezi la Guvern în data de 14 septembrie un tarif de referință la autovehiculele peste 16 tone de aproximativ 6.200 lei/an, comunicat atunci de către Vorniceanu Marius, vicepreședinte ASF, și să prezinți la o lună distanță un tarif 7.960 lei/an, în care pretinzi că profitul asiguratorului este de doar 1%, denotă faptul că noi românii sunt considerați doar niște vaci de muls ale multinaționalelor", a subliniat președintele COTAR.

Confederația respinge categoric propunerea ASF cu privire la cotația de primă în sumă de 7.960 lei a unei polițe RCA pentru un autovehicul de peste 16 tone și reamintește faptul că prima de risc pentru această categorie reprezintă 2.011 lei (raport Milliman), iar diferența de 5.949 lei reprezintă costuri administrative și profitul societăților de asigurări pentru produsul RCA.

COTAR va participa și în cursul zilei de joi, 13 octombrie 2016, la dezbaterile organizate la ASF și pentru celelalte categorii de autovehicule destinate transportului, cum ar fi autovehiculele de transport persoane și cele folosite în regim de taxi, precum și pentru autovehicule înmatriculate pe persoana fizică. Ulterior, organizația va anunța rezultatele acestor analize și dezbateri, precum și măsurile pe care urmează să le pună în aplicare.

În data de 15 septembrie, patronatele din transporturile rutiere — UNTRR, FORT, APULUM și APTE 2002 — au protestat în Piața Victoriei din București, pe fondul nemulțumirilor generate de creșterea tarifelor RCA. Protestul s-a derulat concomitent și în alte 20 de orașe din țară, cu un număr total de 100.000 de mașini.

În aceeași zi, COTAR anunța că își suspendă acțiunea de protest din fața Guvernului, considerând că obiectivele stabilite în cadrul consiliului director au fost îndeplinite.

Sursa: Agerpress

Ultimele stiri pe BankNews.ro: