Mai este oportuna privatizarea CEC in conditiile actuale?

Venita din partea unui autor (n.r. Norel Moise, Curentul) care a sustinut dintotdeauna suprematia eficientei managementului privat (in conditiile in care este demonstrat ca statul nu a fost niciodata un bun administrator), intrebarea de mai sus poate crea o oarecare stare de confuzie. Incercand sa explic putin, afirmatia din titlu nu pune la indoiala necesiatea trecerii celei mai vechi institutii bancare din Romania in proprietate privata, ci momentul si modul in care aceasta va avea loc.

Chiar daca autoritatile s-au angajat sa faca acest pas, ele trebuie sa discearna ce este mai bine pentru stat si pentru companie. Nu ma numar printre aderentii la sintagma prafuita "nu ne vindem tara" si nici nu am vreo consideratie pentru initiatorii motiunii de cenzura care a cazut la vot ieri in Senat.

Chiar daca CEC are acum, in sfarsit, un management performant (venit pe eterna filiera BNR!), e greu sa faci performanta avand la dispozitie mentalitati si active invechite. Chiar daca CEC raporteaza indicatori economici in crestere fabuloasa pe alocuri (insa uneori 300% marire, de la 1 milion la trei milioane, e mai putin decat 10%, adica de la 100 de milioane la 110 milioane!), o infuzie de capital reprezinta singura sansa pentru oprirea erodarii cotei de piata.

Numai ca, in momentul actual, conditiile nu sunt nici pe departe propice: lupta in doi s-a transformat demult intr-un galop pentru NBG, OTP anuntand pe toate caile ca interesul ei pentru CEC e de domeniul faptului divers. Fostul concurent Raiffeissen spune si ea ca guvernul vrea mai mult decat face banca. In atare conditii, NBG mai asteapta doar anuntarea invingatorului, intr-o partida in care oponentul a mimat lupta! Mai mult, mai pun o intrebare: e de dorit sa privatizam CEC oferind controlul unei banci controlate tot de stat?

Mai sunt putine ore pana la numaratoarea inversa care poate consfinti numele noului patron al CEC. Acelasi procedeu electronic folosit la privatizarea BCR va fi folosit de comisia prezidata de ministrul Vladescu si in cazul de fata. Poate, poate ii vor aduce sutele de milioane preconizate (ca or fi cinci, ca or fi sapte, ramane de vazut)! E adevarat, ministrul a anuntat ca daca pretul nu va fi unul multumitor, o poate lua de la capat: alti bani, alta distractie, alt timp important pierdut. In atare conditii, ungurii de la OTP au declarat inca odata ca achizitia Casei de Economii si Consemnatiuni (CEC) reprezinta un obiectiv mai putin important decat in urma cu sase luni, intrucat banca ungara nu vrea sa isi extinda activitatile cu orice pret, potrivit presedintelui OTP, Sandor Csanyi. Raiffeisen sta la colt si asteapta o eventuala reluare a procesului de vanzare.

Insa, daca scorul scontat nu va fi obtinut in aceasta runda, ce premise se creaza ca el va fi facut dupa prelungiri? Aproape niciuna! Pentru ca pe piata bancara nu se mai intrevad perioade de boom in materie de achizitii, asa cum a fost momentul prins de BCR. Iar daca mai trece un an, doi, pretul de platit pentru un procent cota de piata va deveni cu siguranta inacceptabil pentru potentialii cumparatori. Mai ales ca daca acestia provin din spatiul comunitar pot foarte bine sa-si deschida o subsidiara in Romania. Asta daca nu sunt deja prezenti pe piata, cum e cazul celor doi pretendenti la mana CEC!

Cu toata aceasta incalceala, nu e de dorit sa fi in pielea celui care va lua decizia finala. El se afla in situatia personajului lui Caragiale care se intreaba "eu cu cine votez?". Nu de alta, dar orice va face, corul contestatarilor va fi la fel de numeros ca si cel al aplaudacilor.

Curentul