Dacia vrea sa vanda 10.000 de automobile Logan VAN anul acesta in Romania
Data publicarii: 24-01-2007
Dacia vrea sa vanda anul acesta 10.000 de unitati din furgoneta Logan VAN, primul vehicul utilitar al gamei Logan, model care costa intre 6.700 si 8.800 euro, in functie de motorizare si dotari, au spus reprezentantii Dacia la evenimentul de lansare al furgonetei. "Speram sa vindem 10.000 de automobile Logan VAN anul acesta in Romania (...) Productia modelului a inceput in octombrie 2006 pentru a putea sa facem un stoc de 600 de unitati pe care sa le distribuim la dealeri in tara. In prezent producem 50 de unitati pe zi, insa productia maxima va putea ajunge la 200 de unitati, daca piata o va cere", a spus directorul general Dacia, Francois Fourmont.
El a adaugat ca Bulgaria este singura piata externa unde Dacia vinde furgoneta Logan, insa la finalul anului vor debuta exporturile si catre alte piete.
Logan VAN e oferit in trei variante de motorizare: doua pe benzina, 1,4 litri - 75 de cai putere si 1,6 litri - 90 de cai putere, si un diesel de 1,5 litri si 70 de cai putere. Motorul diesel are un consum mediu mixt de 5,3 litri la suta de kilometri, conform datelor tehnice oferite de constructor.
Preturile variaza intre 6.700 euro pentru pachetul de baza al versiunii cu motor de 1,4 litri pe benzina, si 8.800 euro pentru o versiune mai bogata in dotari a motorizarii diesel, versiune numita E1 "Pack Confort". La aceasta versiune prezenta la toate cele trei motorizari, clientii pot adauga contra cost o serie de dotari suplimentare, cum ar fi aer conditionat reglabil manual (750 euro), pachet de siguranta cu ABS si airbag pasager (550 euro) sau vopsea metalizata (255 euro).
Logan VAN preia design-ul si dimensiunile Logan MCV. Dacia a ales aceasta strategie pentru mentinerea sub control a costurilor, lucru caracteristic intregii game Logan. Furgoneta dispune de portiere laterale care permit un acces facil la spatiul de incarcare al vehiculului. Portierele batante din spate sunt asimetrice si au trei grade de deschidere, in unghiuri de 40, 90 si 180 de grade.
Structura caroseriei permite o capacitate de incarcare de pana la 800 de kilograme, iar volumul de incarcare este de 2,5 metri cubi.
Dacia a investit in total 154 de milioane euro pentru modelele MCV (break) si VAN, din care 110 milioane euro revin investitiilor industriale. Impactul industrial generat de introducerea Logan VAN pe liniile de fabricatie ale uzinei de la Mioveni a fost mininm, avand in vedere ca uzina asambleaza deja versiunea MCV.
VAN inlocuieste camioneta Pick-up si este al treilea model din gama Logan, dupa berlina lansata in 2004 si break-ul din 2005. Gama Logan va avea sase modele, conform programului "Contract Renault 2009", prezentat in februarie 2006 de Carlos Ghosn, CEO al aliantei Renault - Nissan.
Dacia a oprit pe 8 decembrie anul trecut productia camionetei Pick-up din care a construit 318.969 de unitati intre 1975 si 2006. Dacia Pick-up, a avut sapte versiuni in cei 31 de ani de productie, iar in noiembrie 2006 costa intre 7.050 si 8.100 de euro.
Fiind la sfarsit de viata, gama utilitarelor Dacia si-a gasit anul trecut 11.740 de clienti, aproape jumatate fata de cei 20.192 din 2005.
Dacia estimeaza ca va vinde peste 110.000 de automobile in Romania anul acesta, dupa ce in 2006, vanzarile sale au scazut cu 5% fata de 2005, pana la aproape 108.000 unitati.
NewsIn
Ultimele stiri pe BankNews.ro:
- Schneider Electric a testat modelul AI agentic NVIDIA Nemotron pentru managementul alarmelor
- Oboseala schimbarii loveste angajatii: companiile cauta echilibrul intre viteza, AI si capital uman
- Aderarea Romaniei la OCDE: pas strategic major cu impact asupra investitiilor si costurilor de finantare
- Studiul EY Consumer Index 2026, editia de Paste: romanii devin mai calculati si mai informati cu cheltuielile de Paste
- Hidroelectrica incepe reumplerea lacului Vidraru si publica rezultatele financiare pentru 2025
- Avertisment: Romanii, vizati de un nou val de frauda online care foloseste imaginea presei si a persoanelor publice
- Oracle taie mii de locuri de munca pentru a finanta expansiunea agresiva in AI
- Masinile electrice pot contribui la stabilizarea retelei electrice de distributie a Europei. Este Romania pregatita?
- Opinie Deloitte: Antreprenorii Romaniei - motor de crestere a competitivitatii economice
- Opinie Deloitte: Adoptarea IFRS in Romania - cand raportarea financiara devine oportunitate strategica
- Schneider Electric colaboreaza cu NVIDIA pentru a dezvolta modele validate dedicate fabricilor AI la scara de gigawati
- Studiu Deloitte: costurile de constructie si achizitionarea terenurilor, principalele preocupari ale dezvoltatorilor imobiliari din Europa Centrala, inclusiv Romania
- Dupa un excedent istoric, China anunta masuri pentru echilibrarea comertului si atragerea investitiilor straine
- Asociatia Romana a Bancilor avertizeaza asupra fraudelor care vizeaza companiile
- Comunicat BCR: La 10 ani de Scoala de Bani, 100.000 ore de edufin in 7 zile