Opinie Deloitte: Avantajele și limitările noilor prevederi fiscale pentru grupurile de companii
Data publicarii: 18-09-2019 | EconomieȘtim că legislația cu privire la consolidarea fiscală pentru impozitul pe profit al companiilor din același grup de firme se află pe agenda de discuții între Ministerul de Finanțe Publice și mediul de afaceri din România. După câțiva ani de așteptare însă, aceste discuții par să se fi concretizat într-un proiect de Ordonanță de Urgență publicat recent, proiect adaptat și sub forma unui proiect de lege care urmează a fi discutat în Parlament.
Potrivit unui material Deloitte România semnat de Maria Pascu, Manager General Servicii Fiscale și Anca Preda, Consultant Senior Servicii Fiscale, prin introducerea acestui nou concept de grup fiscal, corporațiilor și grupurilor de firme li se va permite agregarea rezultatelor fiscale, lucru care va ușura semnificativ eforturile de raportare fiscală. Totodată, ideea de grup fiscal va permite companiilor și o optimizare a costului total cu impozitele plătite și diminuarea cuantumului acestora, pierderile fiscale ale uneia dintre companii putând fi compensate cu profiturile celorlalte.
De asemenea, „proiectul prevede, pe de o parte, ca fiecare membru din grupul fiscal să își calculeze, în mod individual, impozitul pe profit datorat, urmând ca, la nivel de grup, să se facă o consolidare a tuturor calculelor efectuate prin însumarea acestora si completarea unei singure declarații de impozit pe profit. Astfel, membrii grupului nu vor scăpa de calculul rezultatului fiscal individual, ci vor fi scutiți doar de efortul de a îl transpune în formularul 101 individual” se arată în comunicatul Deloitte.
În continuare, consolidarea fiscală în varianta propusă de autorități în Ordonanța de Urgență și proiectul de lege, nu va permite compensarea pierderilor fiscale înregistrate înainte ca una dintre companii să devină membră a grupului din care face parte în prezent. Similar, creditele fiscale aferente unor sponsorizări și implicit scutirile de impozit reinvestit, vor fi testate individual.
Totodată, potrivit proiectului, microîntreprinderile și companiile din sectorul HoReCa nu vor putea adera la grupul fiscal. „Această prevedere se contrazice cu alte două conform cărora, pe de-o parte, pe perioada de consolidare, membrii unui grup fiscal care devin microintreprinderi sau plătitoare de impozit HoReCa, pot aplica sistemul de consolidare fiscală prin excepție, iar, pe de altă parte textul propune obligația membrului care nu mai îndeplinește condiția de a fi plătitor de impozit pe profit de a ieși din grup” se arată în comunicat. În concluzie, rămâne neclar dacă acest tip de companii vor putea în viitor aplica pentru modelul de consolidare fiscală sau nu.

Ultimele stiri pe BankNews.ro:
- Inflatia a scazut la 10,4% in iunie, dar analistii avertizeaza asupra presiunilor persistente pentru IMM-uri
- IKEA deschide doua puncte de servicii in centrul comercial Grand Arena din sudul Bucurestiului
- Imobiliarele comerciale concentreaza 54% din creditele acordate companiilor nefinanciare
- Reforma regulilor europene de securitate sociala inaspreste conditiile pentru detasarea salariatilor
- NETOPIA Payments a obtinut autorizatia BNR de institutie de plata
- Coletele extra-UE sub 150 de euro se scumpesc din iulie: taxa vamala de trei euro pe articol, adaugata la taxa logistica
- Transformarile din industria auto ridica noi provocari de preturi de transfer pentru grupurile multinationale
- CEC Bank finanteaza investitiile verzi si digitale ale IMM-urilor din productie prin Programul SME Eco-Tech
- Emilia Dumitrescu preia conducerea Deloitte Technology Delivery Center din Romania
- Cheltuielile de marketing digital, sub lupa fiscului: companiile trebuie sa justifice colaborarile cu influencerii
- Platformele cripto fara autorizatie MiCA nu vor mai putea opera in Romania de la 1 iulie 2026
- Legea 239/2025 inaspreste conditiile pentru plata dividendelor si restituirea imprumuturilor catre actionari
- Foundever isi dubleaza spatiul de birouri din Bucuresti la 3.500 mp in cladirea Campus 6.3
- UE pregateste noi reguli pentru mobilitatea fortei de munca: companiile au timp limitat de adaptare
- AFI Europe cumpara sase centre comerciale MAS din Romania, intr-o tranzactie de peste 280 de milioane de euro