Barroso da asigurari ca 'amenintarea existentiala' impotriva euro a fost depasita
Data publicarii: 08-01-2013 | International
Presedintele Comisiei Europene, portughezul Jose Manuel Durao Barroso, a apreciat, luni, ca Uniunea Europeana 'trebuie sa se uneasca si mai mult' si a dat asigurari ca amenintarea la adresa supravietuirii euro a fost depasita, potrivit EFE, Publico si Jornal de Negocios.
Barroso a sustinut viitorul monedei unice europene intr-un discurs rostit la Lisabona, cu ocazia deschiderii conferintei 'Portugalia in Lume', care marcheaza cei 40 de ani de existenta ai saptamanalului portughez Expresso.
Fostul premier portughez (2002-2004) a mentionat ca 'Europa este privita cu neincredere, cuvintele Europa si criza apar de multe ori asociate' si a apreciat drept o interpretare 'nepotrivita' asocierea dintre 'criza' si UE.
'Criza financiara nu a fost generata de Uniunea Europeana, ci de datorii publice nesustenabile create de guverne si comportamente iresponsabile din domeniul financiar', a spus Barroso.
Potrivit acestuia, 'criza nu a inceput in zona euro si atinge tari care nu sunt din zona euro'. 'Uniunea Europeana este o victima a crizei, nu este problema, este parte a solutiei', a mai spus seful executivului comunitar.
'Criza nu este a euro', ci a datoriei suverane si a sistemului financiar, a subliniat Barroso, adaugand ca 'euro continua sa fie o moneda stabila si puternica'.
Oficialul european a amintit, de asemenea, temerile privind iesirea Greciei din zona euro.
'Profesionistii pesimismului s-au inselat din nou. Grecia se mentine in zona euro', a spus Barroso, subliniind ca 'amenintarea existentiala impotriva euro a fost depasita'.
Seful executivului comunitar si-a exprimat satisfactia fata de pasii facuti catre o mai mare integrare economica si institutionala.
'Europa a ajuns intr-un moment in care, daca nu vrea sa cada in irelevanta, trebuie sa-si adanceasca integrarea, mai ales in termeni politici', a mai spus fostul premier portughez. 'Credibilitatea unei monede depinde de soliditatea institutiilor care stau in spatele ei', a subliniat el.
In discursul sau, Barroso a recunoscut ca UE 'ar fi putut sa reactioneze mai repede', insa a subliniat Uniunea Europeana actioneaza 'ca pompier si arhitect in acelasi timp' si face schimbarile necesare.
El a criticat totodata 'euroscepticismul' si 'eurofobia' multor oameni politici din toate tarile UE, care, 'atunci cand se intampla ceva rau, europenizeaza esecul, iar cand se intampla ceva bun, nationalizeaza succesul'.
La dezbaterile din cadrul conferintei de la Lisabona au fost invitati sa participe, intre altii, Mario Soares, fost presedinte al Portugaliei, Felipe Gonzalez, fost presedinte al guvernului spaniol, Antonio Damasio, profesor universitar si Miguel Poiares Maduro, profesor de drept european la European University Institute.
Ultimele stiri pe BankNews.ro:
- Hankook raporteaza pentru Q1 2026 vanzari de aproximativ 3 miliarde EUR si un profit operational de aproximativ 295 mil EUR
- Studiu Deloitte: economia mondiala pierde anual peste 25 de trilioane de euro, aproape o treime din PIB-ul global, din cauza utilizarii ineficiente a resurselor
- Colliers a consiliat AFI Europe in achizitia unui portofoliu de sase centre comerciale regionale din Romania de la MAS, in cea mai mare tranzactie de retail din istoria pietei locale
- Romania contrazice tendinta europeana: investitiile straine directe au crescut cu 16% in 2025
- Piata de birouri din Bucuresti a crescut in primul trimestru din 2026, dar ramane sub nivelurile pre-pandemie
- Economia Romaniei ramane in recesiune tehnica
- Opinie Deloitte: Conformarea la noile reguli de combatere a spalarii banilor - termene limita, pasi necesari si noi entitati vizate
- Titlurile de stat Fidelis revin în mai: randamente de 7,5% în lei și 6,25% în euro, sub nivelurile anterioare
- Instabilitatea politica zguduie pietele: leul pierde teren, iar riscurile pentru companii se amplifica
- Update 3: Curs record anuntat de BNR: euro depaseste 5,26 lei
- Inceputul lui 2026 arata o tendinta clara a romanilor de a-si planifica din timp vacantele, cu accent pe siguranta
- Cheltuielile auto, din rutina contabila in zona de risc fiscal: de ce a devenit deductibilitatea fiscala o prioritate pentru ANAF
- Polarizare pe piata birourilor: 87% dintre companiile mari isi mentin suprafatele de birouri, in timp ce firmele mici se extind
- Studiu Deloitte Romania despre piata locala de arta: pictura contemporana domina optiunile de achizitie
- Piata logistica intra intr-o faza de ajustare dupa anul record 2025, pe fondul incertitudinilor interne si externe. Perspectivele pe termen lung raman solide