Arhiva » Iulie 2006 » 24 Iulie 2006

Toate stirile publicate in data de 24 Iulie 2006 | 45 de inregistrari

  • Bancherii prevad cresterea dobanzilor la depozitele pentru o zi

    Dupa o scadere a dobanzilor pana aproape de zero inregistrata la depozitele pentru o zi, in ultima saptamana, bancherii estimeaza o revenire in jurul valorii de 8% incepand de luni.

  • BNR a facut publice proiectele privind introducerea sistemului Basel II

    Banca Nationala a Romaniei (BNR) a supus dezbaterii publice, pe pagina sa de internet, proiecte de lege, regulamente si norme de aplicare a acestora, privind institutiile de credit si adecvarea capitalului acestora in perspectiva adoptarii sistemului Basel II. Reglementarile Basel

  • Daianu, pe piata fondurilor mutuale

    Fostul ministru al Finantelor, Daniel Daianu, a cumparat, in luna aprilie, un pachet de actiuni reprezentand 7% din capitalul social al SAI Investica Asset Management, operatiune motivata de potentialul ridicat de dezvoltare al industriei fondurilor mutuale in urmatorii ani. "Industria

  • BVB: Brokerii se asteapta mici scaderi si volumele reduse

    Valoarea schimburilor efectuate la Bursa de Valori Bucuresti (BVB) in saptamana 17-21 iulie a fost de 133,3 milioane lei, cu 19% sub valoarea inregistrata in saptamana anterioara, iar actiunile s-au scumpit in medie cu 1,64%. Media pe sedinta a schimburilor realizate la BVB a fost,

  • "Rebalansarea" se traduce prin cresteri prea mari ale unor taxe si scaderi prea mici ale altor preturi

    Ca la fiecare modificare, Romtelecom anunta pe un ton pozitiv ca isi "rebalanseaza tarifele". Dupa dictionar, rebalansarea ar insemna ca se ia ceva de aici si se pune dincolo. Intr-adevar, Romtelecom a pus mult intr-un loc si a luat putin din alt loc.

  • Centralele eoliene - o noua afacere de succes?

    Mai multi investitori straini si romani testeaza puterea vantului in zona Tulcea pentru a instala centrale eoliene, a declarat, pentru NewsIn, administratorul uneia dintre primele societati producatoare de energie eoliana din tara, Ecoprod Energy, Nicolae Oprea.

  • Mondialul german a scos mai multi bani din buzunarul europenilor

    Anna Grimaldi, economist la banca italiana Intesa, nu e nici ea foarte optimista referitor la Italia: "Desi consumatorii cumpara astazi mai mult, ei vor cumpara mai putin maine, deoarece situatia lor economica a ramas aceeasi".

  • Tinerii bulgari fac orice sa ajunga in SUA

    Daca in urma cativa ani, in mai multe zone din SUA, precum Boston sau Cape Cod, se auzea in principal un accent irlandez, acum cel mai des accent care se aude in aceste orase este cel slav din Europa Centrala si de Est, conform cotidianului Boston Globe.

  • Veneto Banca a cumparat banca croata Gospodarsko Kreditna Banka

    S-a incheiat recent pentru Veneto Banca operatiunea de achizitionare a bancii

  • MKB este dispusa sa plateasca 6 RON per actiune la Romexterra

    MKB BankReprezentantii bancii ungare MKB ofera actionarilor Romexterra 6 RON (1,66 EUR) pe actiune, putin mai mult decat dublul valorii nominale, care se situeaza acum la 2.8 RON (0.77 EUR), conform reporter.gr. Aceasta inseamna ca MKB ofera aproximativ 40.64 milioane de euro pentru cel putin 51% din pachetul de actiuni al bancii Romexterra. Daca toti actionarii ar fi dornici sa-si vanda partea lor, ungarii ar trebui sa plateasca aproximativ 80 de milioane de euro.

    O

  • Raiffeisen Bank a marit perioada maxima de rambursare a creditelor pentru IMM

    Raiffeisen Bank a extins de la 5 la 10 ani perioada maxima de rambursare pentru creditele acordate intreprinderilor mici si mijlocii: Flexi IMM si Credit Invest, se arata intr-un comunicat de presa remis BankNews.ro. Creditul Flexi, in valoare de pana la 200.000 RON, poate fi folosit pentru finantarea nevoilor nenominalizate ale IMM-urilor. Rambursarea creditului se face in rate lunare egale. Credit Invest este destinat finantarii proiectelor de investitii cum ar fi achizitia de: imobile, echip

  • C.E.C: Suntem de cinci ori mai profitabili!

    CECC.E.C. a obtinut pe primul semestru al acestui an un profit brut de peste 20 milioane lei, adica de aproape cinci ori mai mare decat cel raportat la sfarsitul anului trecut, se arata intr-un comunicat de presa remis BankNews.ro. Creditele acordate clientilor nebancari au ajuns la un volum de circa 2,5 ori mai mare comparativ cu aceeasi perioada a anului 2005, atingand 2,6 miliarde lei, iar sursele atrase sunt de aproape 5,3 miliarde lei, in crestere  cu 19 la suta  fata de semestrul

  • CFR a realizat o economie de pret de 25.000 dolari prin BRM

    Cea mai mare diferenta favorabila de pret obtinuta saptamana trecuta la Bursa Romana de Marfuri a fost realizata de CNCF CFR SA, de circa 25.000 dolari, in cadrul licitatiei prin care a cumparat un lot de lampi electrice speciale pentru semnalizare, valoarea tranzactiei fiind de peste

  • Alianta intre Motorola si Yahoo

    Motorola, al doilea mare producator mondial de telefoane mobile si Yahoo, cel mai mare furnizor din lume de servicii media prin Internet, au anuntat un parteneriat prin care serviciile Yahoo vor fi disponibile pe un numar mare de telefoane Motorola.

  • Protejarea mediului, o conditie pentru acordarea de subventii agricole

    Fermierii romanni care vor solicita subventii, incepand cu 1 ianuarie 2007, din fondurile europene vor fi nevoiti sa respecte anumite conditii agricole si de mediu daca doresc sa fie subventionati, potrivit unei deciziii a ministrului agriculturii Gheorghe Flutur si ministrului mediului Sulfina Barbu.

  • Moda economica: achizitiile&fuziunile

    Achizitiile si fuziunile din sectorul tehnologic, in Europa, au atins cota cea mai inalta de pana acum, cu o valoare de 220 miliarde de dolari in prima parte a anului 2006. Unul din factorii cheie este cresterea in numar a afacerilor dintre gigantii telecomunicatiilor cu cei din sectoarele media...

  • UGIR 1903 nu e de acord cu modificarile aduse de Senat la legea patronatelor

    Cezar Coraci, presedintele UGIR 1903 s-a aratat nemultumit de modificarile aduse la legea patronatelor in Senat, prin lobby-ul exercitat de membrii Consiliului Economic si Social (CES). Cezar Coraci a declarat ca varianta noului proiect de lege este astfel mai slaba decat cea guvernamentala.

  • Proiectul Rosia Montana este supus dezbaterii publice

    Conform calendarului intocmit de Ministerul Mediului si Gospodaririi Apelor (MMGA), cei interesati pot participa in perioada 24 iulie-25 august 2006, la dezbateri publice, organizate in 14 orase din intreaga tara dar si in Ungaria.

  • Fumatul e benefic... pentru Sanatate

    Romanii au cheltuit in cursul anului 2005 mai mult de un miliard de euro pe tigari, de aproximativ sase ori mai mult decat au cheltuit pe mezeluri, se arata intr-un studiu realizat de compania de cercetare de piata AC Nielsen...

  • Factura de energie va fi subventionata cu pana la 90%?

    Statul ar putea acoperi, sub forma de subventie, intre 10% si 90% din valoarea facturilor de energie termica ale populatiei, in functie de venituri si de pretul local de referinta, a declarat, agentiei NewsIn, secretarul de stat din Ministerul Administratiei si Internelor (MAI).

  • Politica Londrei privind imigratia, criticata de afaceristii britanici

    Oamenii de afaceri sunt de parere ca sanctiunile pe care guvernul se pregateste sa le anunte marti impotriva angajatorilor care folosesc ca mana de lucru imigranti ilegali reprezinta o tactica diversionista, informeaza Financial Times in editia electronica.

  • Au si germanii coruptii lor...

    Procurorii din Frankfurt si politia germana investigheaza doi angajati si un manager pensionar de la Volkswagen acuzati de coruptie, potrivit unui reprezentant al companiei. Hartwig von Sass, oficial al firmei, a confirmat ca angajati ai subsidiarei Audi au acceptat anual mita in valoare de peste 800.000 euro...

  • Marile banci se orienteaza spre America Latina

    HSBC si-a sporit prezenta in America Latina in urma achizitiei grupului din Panama, Banistmo. Afacerea, in valoare de 1,8 miliarde dolari, a adus HSBC 220 de filiale in Panama, Costa Rica, El Salvador, Honduras, Columbia, Nicaragua si Bahamas.

  • Bursa deschide saptamana in usoara crestere

    Bursa de Valori Bucuresti (BVB) a inregistrat luni o mica apreciere a indicilor bursieri, valoarea tranzactiilor fiind de 2,4 milioane lei (0,84 milioane euro) la un rulaj de 2,03 milioane actiuni tranzactionate.

  • Dobanzi in crestere pentru depozitele overnight

    Platile la bugetul de stat si cresterea rezervelor la lei au determinat bancile sa isi pastreze bani lichizi in exces, ceea ce a facut ca dobanzile la depozitele pentru o zi, cu care bancile isi acopera necesarul de plati pe termen scurt, sa scada la 0,66% de la o medie de 8%.

  • Vodafone in crestere lenta

    Operatorul britanic de telefonie mobila, Vodafone Group Plc, a declarat ca si-a adaugat 4,5 milioane noi clienti in primul trimestru al acestui an. Cel mai mare grup de telefonie mobila din lume dupa vanzari, a anuntat ca baza de abonati a ajuns la 186,8 milioane, pana la 30 iunie 2006.

  • Nemtii, cei mai activi investitori straini in Sibiu

    Germania se afla pe primul loc intr-un clasament al investitorilor straini din Sibiu, nemtii fiind urmati de italieni si austrieci, se arata in statisticile Oficiului Registrului Comertului (ORC) Sibiu.

  • Importatorii navalesc pe locul "micului gigant"

    Vanzarile autoturismelor de talie mica (clasa A) au crescut de peste patru ori in primul semestru, comparativ cu aceeasi perioada a anului trecut. Aceasta crestere a fost determinata atat de aparitia unor modele noi cu preturi sub 10.000 de euro...

  • Bankingul occidental adopta solutii ultramoderne de securitate

    Banca ABN Amro intentionaza sa introduca un sistem de securitate cu amprenta vocala pentru clietii sai din Olanda, urmand sa inlocuiasca actualul sistem cu parole si coduri de acces. Un computer va verifiva la accesare amprenta vocala a fiecarui client, dupa care acesta va comunica numarul contului prin telefon in vederea efectuarii tranzactiilor dorite.

  • Holcim Romania investeste in 2006 aproape 2,5 milioane euro in protectia mediului

    In acest an, Holcim Romania investeste aproximativ 2,5 milioane euro in proiecte privind protectia mediului, cu circa 78% mai mult decat in 2005, an in care investitiile privind protectia mediului au totalizat 1,4 milioane EUR, se arata intr-un comunicat de presa remis BankNews.ro. In perioada 1998 – 2005 compania a investit peste 20 milioane euro in domeniul protectiei mediului. Protectia mediului inconjurator este un obiectiv prioritar si coerent al Holcim Romania, reprezentand una dintre cele trei linii directoare ca

  • Finantari de peste 18 milioane de euro pentru International Leasing

    International LeasingInternational Leasing a finalizat negocierile pentru obtinerea unor finantari de peste 18 milioane de euro, se arata intr-un comunicat de presa remis BankNews.ro. 14.7 milioane  euro vor fi acordate de catre BCR in doua transe: 11.7 milioane euro pana la sfarsitul acestui an, diferenta de 3 milioane de euro urmand a fi acordata ulterior. Restul sumelor sunt atrase de la Piraeus Bank, 2.1 milioane de euro si de la Banca Romaneasca, 2 milioane de euro. Sumele au ca destinatie finantarea de noi contrac

  • Grawe Asigurari are site nou

    Incepand cu data de 18 iulie 2006, este activ noul site al companiei de asigurari Grawe Romania, disponibil la adresa: www.grawe.ro, se arata intr-un comunicat de presa remis BankNews.ro. Noua pagina are la baza un proiect folosit atat in Austria pentru site-ul companiei mama, Grazer Wechselseitige Versicherung, cat si in alte tari in care grupul este prezent. La nivel vizual au fost folosite imagini din noua campanie de imagine a concernului, intregul demers inscriindu

  • Rafo nu se da pe mana oricui!

    Presedintele Autoritatatii pentru Valorificarea Activelor Statului (AVAS), Razvan Orasanu, a declarat intr-o conferinta de presa ca planul de reorganizare a Rafo Onesti este valabil pana in 25 decembrie. De asemenea, el a precizat ca...

  • Investitiile straine directe "duduie"

    Volumul investitiilor straine directe pare sa creasca din ce in ce mai mult dupa ce in ultima perioada alti doi investitori si-au anuntat intentia de a investi sau chiar au pus in practica o serie de investitii importante. Companiile Pirelli si Continental au anuntat ca vor investi 40 de milioane de euro in Slatina...

  • UE, grija fata de competitie sau fata de companii?

    Comisia Europeana a interzis unui mic oras olandez sa-si construiasca propria retea de fibra optica, spunand ca planul ar putea fi nedrept fata de companiile broadband – o decizie cu potentiale consecinte negative in viitor.

  • SIF Transilvania a vandut 0,18% din Banca Transilvania cu 1,28 milioane euro

    Societatea de Servicii Financiare Transilvania (SIF 3) si-a vandut, vineri, pachetul pe care il detinea la Banca Transilvania, valoarea totala a tranzactiei fiind de 4,58 milioane lei (1,28 milioane euro), a informat luni, un comunicat transmis de SIF 3 catre Bursa de Valori Bucuresti.

  • Deloitte: Investitiile din fonduri de capital privat, in crestere

    Potrivit unui sondaj Deloitte privind capitalurile private, exista un interes crescut pentru investitiile din fonduri de capital privat pentru Europa Centrala, iar tendinta este in continuare una de crestere.

  • Politia ii sperie pe soferi

    In ultimele saptamani, numarul celor instiintati de politie ca nu au o asigurare obligatorie auto (RCA) valabila a crescut vertiginos. In acelasi ritm a crescut si numarul sesizarilor la companiile de profil, precum si la Comisia de Supraveghere a Asigurarilor. Instiintarile i-au speriat

  • "Alo?! Credite aveti?"

    Cu un simplu telefon la banca, durand in medie 5 minute, clientul poate afla daca se califica sau nu pentru a lua un credit si cat ar costa acel credit. Daca doreste sa contracteze acel credit, clientul trebuie sa mearga obligatoriu la banca, unde este nevoit sa dea din nou toate

  • Derivatele pe SIF 5, cele mai lichide pe piata sibiana la termen

    La bursa sibiana, prima zi din saptamana 24-28 iulie s-a soldat cu incheierea a aproape a 8.200 contracte futures si options, din 1.199 tranzactii. Lichiditatea obtinuta ilustreaza o activitate redusa a "jucatorilor" futures, debutul de saptamana pastrand caracteristicile finalului

  • SIF-urile risca delistarea din cauza normelor contabile internationale

    Societatile de investitii financiare (SIF) risca delistarea de la Bursa de Valori Bucuresti (BVB), deoarece companiile nelistate unde au participatii nu le vor trimite raportari financiare adaptate standardelor europene, norme obligatorii pentru pentru piata de capital incepand cu

  • Americanii de la QVT au platit 308.000 euro pentru 0,38% din Flamingo

    Compania americana care administreaza QVT Fund cumparat, luni, inca un pachet de peste 0,38% din actiunile retailerului IT&C, Flamingo, la un pret de aproape 1,1 milioane lei (aproximativ 308.000 euro). In portofoliul QVT s-au acumulat, in acest moment, aproximativ 12,83% din actiunile

  • SIF Transilvania si-a redus participatia la THR Prahova

    Actiunile companiei Tursm Hoteluri Restaurante Prahova au fost reluate luni la tranzactionare pe piata Rasdaq, dupa majorarea capitalului social de la 7,3 milioane la 8,026 milioane lei, operatiune realizata prin aport in numerar, a informat un comunicat transmis luni de companie.

  • ANAF a elaborat o noua adeverinta de venit - completata automat pe calculator

    Agentia Nationala de Administrare Fiscala (ANAF) a elaborat un proiect de act normativ care modifica modelul adeverintei si al cererii de eliberare al adeverintei, informeaza un comunicat al ANAF. Noul model de adeverinta va fi folosit exclusiv pentru certificarea veniturilor realizate de contribuabil, iar completarea lui se va face automat, in calcula

  • Studii pe banii bancilor

    Bancile iti crediteaza pana si studiile! Daca vrei sa te scolesti in tara, la o universitate particulara sau in strainatate, poti face rost de bani numaidecat, apeland la un imprumut bancar specializat. Dar, inainte sa te imprumuti - consulta cu atentie ofertele mai multor institutii bancare pentru a alege creditul care ti se potriveste. In general, aces