Constructiile noi din zona rurala trebuie declarate in Registrul Agricol
Data publicarii: 21-08-2007 | ImobiliareCasele noi din mediul rural, dar si alte constructii gospodaresti, trebuie trecute in Registrul Agricol, centralizarea urmand sa fie realizata pana la 15 februarie, potrivit unui ordin comun emis de Ministerul Agriculturii, Ministerul Internelor si Ministerul Economiei.
"Aceasta inregistrare este obligatorie pentru mediul rural, iar in mediul urban se impune doar in perimetrele agricole. Mai mult, chiar si in mediul rural, daca imi construiesc o vila, fara a avea animale sau teren agricol, tot trebuie sa o inregistrez, pe baza unei declaratii pe propria raspundere", a declarat secretarul de stat din Ministerul Agriculturii si Dezvoltarii Rurale (MADR), Gheorghe Albu.
Actul normativ stabileste normele tehnice privind modul de completare a Registrului Agricol pentru perioada 2007-2011. Astfel, in Registrul Agricol se inregistreaza, alaturi de terenurile agricole si de efectivele de animale, si constructiile de locuit.
"Daca intr-o gospodarie se gasesc doua sau mai multe cladiri de locuit, acestea se vor inscrie fiecare pe randuri separate. Se considera o singura cladire aceea ale carei parti, desi au un numar diferit de etaje si intrari separate, constituie o constructie unitara din punctul de vedere al sistemului constructiv", se precizeaza in ordin.
Centralizarea datelor pe comuna, oras sau sector din Bucuresti trebuie finalizata pana la 15 februarie, in cazul constructiilor. De asemenea, centralizarea trebuie finalizata pana la 30 ianuarie in cazul efectivelor de animale si pana la 15 iunie pentru terenurile agricole.
"Inscrierea datelor in registru se va face pe baza declaratiei date sub semnatura proprie de capul gospodariei sau, in lipsa acestuia, de un alt membru major al gospodariei, prin vizitarea gospodariilor de catre persoanele imputernicite de consiliul local", potrivit normelor de complatere a registrului agricol.
Registrul reprezinta evidenta centralizata a numarului de gospodarii, a cladirilor de locuinte, constructiilor din gospodarie, a mijloacelor de transport cu tractiune animala sau a autoturismelor, a masinilor agricole, a modului in care sunt folosite terenurile, a numarului de pomi pe specii, sau a animalelor existente la inceputul anului, dar si evolutia anuala a acestora pe specii. Evidenta se face pe unitati administrative - respectiv comuna, oras, municipiu si sectoare ale municipiului Bucuresti.
Inscrierea in Registrul Agricol este una dintre conditiile impuse pentru a desfasura activitati economice in domeniul agricol. Astfel, inscrirea in Registru este necesara pentru a primi certificat de producator agricol, pentru vanzarea produselor la piata, sau pentru eliberarea unui document care sa dovedeasca proprietatea asupra animalelor, pentru a le putea vinde in targuri si oboare.
Totodata, producatorii agricoli pot primi sprijin financiar numai daca sunt inscrisi in Registrul Agricol. Documentul se intocmeste pentru o perioada de cinci ani, iar datele se completeaza anual.
NewsIn
Ultimele stiri pe BankNews.ro:
- BCE a majorat dobanda-cheie la 2,5%, pe fondul presiunilor inflationiste generate de razboiul din Orientul Mijlociu
- Hidroelectrica investeste 296,8 milioane de lei intr-un sistem de stocare cu baterii la Portile de Fier II
- Bucurestiul ramane printre cele mai competitive piete imobiliare din regiune, cu randamente peste media europeana
- Adevaratul avantaj din investitiile in AI vine din valorificarea cunostintelor interne, nu din tehnologie
- Schimbari in conducerea Allianz-Țiriac: Aurel Badea se retrage, Andrei Rubeli devine CFO
- Piata rezidentiala a incetinit in prima jumatate a anului, fara o corectie majora
- Deloitte Romania promoveaza trei noi directori din septembrie 2026
- Complexitatea reglementarilor fiscale, principala provocare pentru multinationale al treilea an la rand
- Romanii au cheltuit peste 42 de miliarde de euro in marile lanturi de retail in 2025
- Romania, in top 10 european pentru nomazi digitali, dar fara o strategie pentru talentul mobil
- Industria serviciilor de afaceri a generat o valoare adaugata bruta de 35,5 miliarde de euro in Romania
- Ce trebuie sa verifici cand primesti o notificare de alerta de la ANAF privind datorii fiscale
- SUA au cumparat yeni japonezi pentru prima data in peste un deceniu, ca semn de prietenie
- Accor deschide primul sau hotel din Oradea sub brandul Mercure
- Banca de Investitii si Dezvoltare a trecut de evaluarea pe piloni a Comisiei Europene