Mugur Isarescu: Am repulsie fata de cuvantul criza
Data publicarii: 26-01-2012 | Finante-Banci
Guvernatorul Bancii Nationale, Mugur Isarescu, a explicat, miercuri seara, sentimentul sau de repulsie fata de cuvantul criza, intr-un discurs prilejuit de dezbaterea 'De la Marea Dezordine la Noua Normalitate', inspirata de cartea 'Biletul de iesire din criza', scrisa de consilierul sau, Adrian Vasilescu.
'In prima parte a vietii mele profesionale, in anii 71 - 79, am tot vorbit despre tot felul de crize si am aceasta repulsie fata de acest cuvant. Inainte de 1989 capitalismul era in criza, iar socialismul intr-un succes deosebit. Am asistat la multe crize. Din criza in criza am tot crescut. Asa s-a format Europa. Din toate aceste crize, din 1971 si pana in 1989 a aparut moneda unica, singura de acest fel pe care a cunoscut-o omenirea', a aratat Isarescu.
Ce inseamna criza, a intrebat retoric guvernatorul Bancii Centrale, care a subliniat ca acest cuvant a fost des repetat de presedintele Traian Basescu, in discursul sau de miercuri seara.
'Azi l-am ascultat pe presedinte si am facut o analiza de text. Cuvantul criza a fost cuvantul pe care l-am auzit cel mai des. Criza, criza', a spus guvernatorul
Isarescu apreciaza ca termenul recesiune este mai potrivit.
'O sa iesim si din recesiunea aceasta. Ce va ramane atunci din criza? Un sentiment general cum ca nu ne-a fost mereu bine', a aratat Isarescu.
Acesta a explicat, pe de alta parte, cum poate interpreta cuvantul criza atunci cand se vorbeste despre moneda nationala.
'Am constatat ca leul este foarte in criza si este prea stabil. Atunci cand s-a apreciat leul, exportatorii mai ca ne-au spart geamurile la BNR. Si atunci intreb, cand a fost criza, cand leul s-a depreciat sau cand leul s-a apreciat?', a spus Mugur Isarescu.
Intr-o exprimare plastica Isarescu a lasat auditoriul sa traga singur concluziile.
'Oare cand iesim din criza? Cand esti in criza? Cand faci un chef mare si intreci masura, sau a doua zi dimineata, cand te apuca mahmureala?', a spus acesta, aratand ca titlul cartii scrise de consilierul sau reflecta foarte bine ce se intampla azi.
Ultimele stiri pe BankNews.ro:
- Ovidiu Tisler devine Head of Private Individuals la ING Bank Romania
- Delegatia S&P a inceput la Bucuresti evaluarea ratingului Romaniei, cu decizia asteptata pe 2 octombrie
- Update: Euro a atins un nou maxim istoric fata de leu, la 5.3447 lei
- BCE a majorat dobanda-cheie la 2,5%, pe fondul presiunilor inflationiste generate de razboiul din Orientul Mijlociu
- Hidroelectrica investeste 296,8 milioane de lei intr-un sistem de stocare cu baterii la Portile de Fier II
- Bucurestiul ramane printre cele mai competitive piete imobiliare din regiune, cu randamente peste media europeana
- Adevaratul avantaj din investitiile in AI vine din valorificarea cunostintelor interne, nu din tehnologie
- Schimbari in conducerea Allianz-Țiriac: Aurel Badea se retrage, Andrei Rubeli devine CFO
- Piata rezidentiala a incetinit in prima jumatate a anului, fara o corectie majora
- Deloitte Romania promoveaza trei noi directori din septembrie 2026
- Complexitatea reglementarilor fiscale, principala provocare pentru multinationale al treilea an la rand
- Romanii au cheltuit peste 42 de miliarde de euro in marile lanturi de retail in 2025
- Romania, in top 10 european pentru nomazi digitali, dar fara o strategie pentru talentul mobil
- Industria serviciilor de afaceri a generat o valoare adaugata bruta de 35,5 miliarde de euro in Romania
- Ce trebuie sa verifici cand primesti o notificare de alerta de la ANAF privind datorii fiscale