Dobânzile la lei au crescut pe piaţa monetară după pauza de Paşte
Data publicarii: 23-04-2014 | Finante-BanciRatele medii ale dobânzilor afişate ieri de băncile comerciale pentru depozitele atrase (ROBID) şi plasate (ROBOR) în lei pe termen de o zi au crescut de la 1,76% - 2,26% la 2,5-3% pe an, în condiţiile în care se apropie finalul actualei perioade de constituire a rezervelor minime obligatorii de către bănci.
Dobânzile sunt sub rata dobânzii de politică monetară a BNR, de 3,5% pe an, dar mult peste rata dobânzii la facilitatea de depozit practicată de banca centrală, de 0,5% pe an. „în vreme ce această evoluţie sugerează că surplusul de lichiditate este mai scăzut decât ne aşteptam, credem în continuare că cele 5,2 miliarde lei în scadenţe de obligaţiuni care vor inunda piaţa mâine (astăzi – n. red.) vor conduce la scăderea ratelor pe termen scurt în noua perioadă de rezervă”, se arată într-o notă a analiştilor de la ING Bank.
Ratele medii ale dobânzilor pentru plasamentele pe termen de o săptămână au crescut ieri la 2,54 - 3,04% pe an, de la nivelurile de vineri, de 2,03% - 2,53% pe an. Dobânda ROBOR pentru plasamente cu scadenţă la 3 luni, în funcţie de care sunt calculate dobânzile pentru creditele în lei acordate de bănci pe termen scurt şi mediu, a urcat uşor la 2,98%, de la 2,96% pe an vineri.
în paralel, cotaţiile monedei naţionale au urcat foarte uşor marţi în a doua parte a şedinţei interbancare, la 4,4670 lei/euro, într-o piaţă cu volume reduse, potrivit dealerilor. La debutul şedinţei interbancare, euro a fost cotat la 4,4620 lei, iar pe parcursul sesiunii cursul a urcat treptat, până la 4,4670 lei/euro. Potrivit dealerilor, volumele tranzacţionate au fost reduse. BNR a publicat un curs de referinţă de 4,4660 lei/euro, cu 0,53 bani mai ridicat faţă de vineri.
SURSA: ZF.
Ultimele stiri pe BankNews.ro:
- Romanii au cheltuit peste 42 de miliarde de euro in marile lanturi de retail in 2025
- Romania, in top 10 european pentru nomazi digitali, dar fara o strategie pentru talentul mobil
- Industria serviciilor de afaceri a generat o valoare adaugata bruta de 35,5 miliarde de euro in Romania
- Ce trebuie sa verifici cand primesti o notificare de alerta de la ANAF privind datorii fiscale
- SUA au cumparat yeni japonezi pentru prima data in peste un deceniu, ca semn de prietenie
- Accor deschide primul sau hotel din Oradea sub brandul Mercure
- Banca de Investitii si Dezvoltare a trecut de evaluarea pe piloni a Comisiei Europene
- Peste trei sferturi dintre tinerii romani spun ca nu isi permit o locuinta proprie
- Inflatia a scazut la 10,4% in iunie, dar analistii avertizeaza asupra presiunilor persistente pentru IMM-uri
- IKEA deschide doua puncte de servicii in centrul comercial Grand Arena din sudul Bucurestiului
- Imobiliarele comerciale concentreaza 54% din creditele acordate companiilor nefinanciare
- Reforma regulilor europene de securitate sociala inaspreste conditiile pentru detasarea salariatilor
- NETOPIA Payments a obtinut autorizatia BNR de institutie de plata
- Coletele extra-UE sub 150 de euro se scumpesc din iulie: taxa vamala de trei euro pe articol, adaugata la taxa logistica
- Transformarile din industria auto ridica noi provocari de preturi de transfer pentru grupurile multinationale