Cristian Socol: Guvernul nu va taxa suplimentar veniturile PFA în 2014
Data publicarii: 07-05-2014 | Finante-BanciGuvernul Ponta nu are în vedere, în acest an, implementarea unui nou sistem al contribuţiilor sociale obligatorii şi nici extinderea bazei de calcul a acestora asupra veniturilor realizate de persoanele fizice care desfăşoară activităţi independente, a declarat marţi seară, pentru AGERPRES, Cristian Socol, consilier al premierului Victor Ponta.
'Este o discuţie care se repetă an de an fără a avea nicio fundamentare reală în politicile fiscale propuse de Guvern. Viziunea noastră este de a impulsiona creşterea economică şi crearea de locuri de muncă prin scutirea de impozit pe profitul reinvestit şi reducerea CAS de la 1 iulie 2014. în plus, va fi curăţat sistemul de taxe parafiscale prin eliminarea a 70 taxe care nu se justifică din punct de vedere economic şi fiscal', a arătat sursa citată.
Premierul Victor Ponta susţinea, la sfârşitul lunii trecute, că reducerea contribuţiei de asigurări sociale (CAS) la angajator se află în topul listei subiectelor care vor fi abordate în cadrul întâlnirii de la începutul lunii iunie cu delegaţia Fondului Monetar Internaţional, Comisiei Europene şi Băncii Mondiale.
în prezent, cotele de contribuţii de asigurări sociale plătite de angajator sunt: pentru condiţii normale de muncă (pensii) - 20,8%, asigurări de sănătate - 5,2%, fond concedii şi indemnizaţii - 0,85%, fond de şomaj- 0,5%, fond de garantare a creanţelor salariale - 0,25%.
Angajatul plăteşte contribuţii sociale astfel: asigurări de sănătate - 5,5%, fond de şomaj - 0,5% şi contribuţii la bugetul asigurărilor sociale de stat (pensii) - 10,5%.
SURSA: Economica.
Ultimele stiri pe BankNews.ro:
- Timișorenii, nota 7,58 la testul „Siguranța Online
- Studiu Deloitte: în ciuda incertitudinii actuale, investitorii din Europa Centrală privesc cu optimism ultimele luni ale anului
- Directiva UE privind transparenta salariala – de cand produce efecte si ce informatii pune la dispozitia angajatilor
- RomInsolv lansează Evoloo, prima aplicație digitală de prevenire a insolvenței din România
- Generația Z din România rescrie regulile investițiilor: mai puțin imobiliare, mai mult piețe de capital
- Break-urile își mențin relevanța: aproape o cincime din vânzările online de mașini din Europa
- Stup, trei ani de sprijin pentru antreprenori: peste 800 de afaceri lansate în România
- Revolut Bank o numește pe Florina Moisei în rolul de Country Manager al sucursalei din Romania
- Majoritatea marilor investiții imobiliare în derulare sunt construite pe foste platforme industriale, multe orașe din țară oferind încă astfel de oportunități
- Reff & Asociatii | Deloitte Legal isi consolideaza echipa prin promovarea a 23 de avocati incepand din luna septembrie 2025
- EY România anunță șase noi directori în departamentul de Asistență Fiscală și Juridică și în cel de Audit și Servicii Conexe
- Deloitte Romania a asistat ROCA Investments in preluarea pachetului de 20% din actiunile Grupului Adrem
- Allianz-Țiriac a acoperit costuri de aproape 16 milioane de lei pentru riscurile petrecute în vacanțe și deplasări în afara țării în primele șase luni din 2025
- Meta Estate Trust: Alexandru Bonea, actualul CEO își va încheia mandatul la finalul lunii octombrie 2025, de comun acord cu Consiliul de Administrație
- UniCredit Bank devine Participant la sistemul de tranzacționare al Bursei de Valori București