Românii cumpără tot mai mult cu cardul de credit
Data publicarii: 02-07-2014 | Finante-BanciValoarea tranzacțiilor de plată cu carduri de credit a crescut cu 7,6% în primele trei luni ale anului, la 1,126 miliarde lei, potrivit datelor BNR. La unele bănci, creșterea a ajuns până la 19%.
Mijloacele de plată fără numerar câștigă tot mai mult teren pe piața românească. Nu doar din nevoia românilor de a compensa lipsa temporară de lichiditate, ci și pentru că utilizarea acestora este mai comodă și poate fi chiar mai ieftină decât utilizarea cash-ului. Creșterea plăților cu cardul este și în beneficiul companiilor. Pe lângă diminuarea costurilor cu procesarea cash-ului, un sistem electronic de plată permite comerciantului creşterea volumelor prin accesarea disponibilului de pe cardudurile cumpărătorilor, dar şi un control rapid şi eficient al vânzărilor.
Atât anul trecut, cât și în prima parte a lui 2014, în România s-au consemnat creșteri în ceea ce privește numărul și valoarea tranzacțiilor cu carduri de credit. Astfel, în 2013, numărul acestora s-a majorat cu peste 15%, de la 27,29 la 31,55 milioane. De asemenea, valoarea totală a tranzacțiilor a crescut cu peste 13%, de la 4,18 la 4,73 miliarde lei, potrivit datelor BNR.
Trendul de anul trecut s-a menținut și în primele trei luni din 2014, când numărul de tranzacții cu carduri de credit a crescut cu 8,2%, de la 7,29 la 7,89 milioane, iar valoarea acestora s-a majorat cu 7,6%, de la 1,047 la 1,126 miliarde lei. Perspectivele pentru întregul an sunt încurajatoare, dat fiind că de-abia începe perioada concediilor, când se fac cumpărături mai multe și de valori mai mari.
Aceste majorări au fost facilitate și de adaptarea comercianților la nevoile clienților. Astfel, numărul de POS-uri din România a crescut cu 1.788 anul trecut, de la 126.255 în decembrie 2012 la 128.043 în decembrie 2013.
SURSA: Capital.
Ultimele stiri pe BankNews.ro:
- Ce zic românii despre siguranța cumpărăturilor online de Black Friday
- Lipsa raportărilor detaliate despre impactul companiilor asupra naturii poate încetini acțiunile globale de protejare a ecosistemelor lumii
- Companiile au închiriat în primele 9 luni circa 750.000 mp de spații, cu 30% mai mult comparativ cu 2024
- Studiu EY: Cum pot companiile să transforme provocările transparenței salariale în avantaje competitive
- Studiu Revolut: Unul din trei români a pierdut bani după ce au urmat sfaturi din mediul online neverificate. 16% au pierdut până la 1.000 de euro din această cauză
- Timișorenii, nota 7,58 la testul „Siguranța Online
- Studiu Deloitte: în ciuda incertitudinii actuale, investitorii din Europa Centrală privesc cu optimism ultimele luni ale anului
- Directiva UE privind transparenta salariala – de cand produce efecte si ce informatii pune la dispozitia angajatilor
- RomInsolv lansează Evoloo, prima aplicație digitală de prevenire a insolvenței din România
- Generația Z din România rescrie regulile investițiilor: mai puțin imobiliare, mai mult piețe de capital
- Break-urile își mențin relevanța: aproape o cincime din vânzările online de mașini din Europa
- Stup, trei ani de sprijin pentru antreprenori: peste 800 de afaceri lansate în România
- Revolut Bank o numește pe Florina Moisei în rolul de Country Manager al sucursalei din Romania
- Majoritatea marilor investiții imobiliare în derulare sunt construite pe foste platforme industriale, multe orașe din țară oferind încă astfel de oportunități
- Reff & Asociatii | Deloitte Legal isi consolideaza echipa prin promovarea a 23 de avocati incepand din luna septembrie 2025