Cel mai puternic bancher american are cancer la gât
Data publicarii: 02-07-2014 | Finante-BanciJamie Dimon, directorul executiv al celei mai mari bănci americane, JPMorgan Chase, şi unul dintre cei mai influenţi lideri de pe Wall Street, a anunţat că a fost diagnosticat cu cancer la gât şi că va începe imediat un tratament de opt luni de chimioterapie, scrie Bloomberg.
Dimon, 58 de ani, a spus că va continua să conducă firma în toată această perioadă, dar va limita călătoriile.
Acţiunile băncii au scăzut uşor după anunţul privind cancerul la gât al lui Dimon, iar analiştii au adus în discuţie planul de succesiune la conducerea celei mai mari bănci americane, având în vedere că Dimon ocupă şi poziţia de preşedinte al board-ului.
într-o declaraţie a băncii, Dimon a spus că prognoza doctorilor în privinţa şanselor de vindecare este excelentă şi că nu sunt alte evidenţe de cancer la alte organe.
Dimon este fiul unui broker cunoscut din SUA. în 2011 el l-a confruntat în mod deschis pe şeful FED, Ben Bernanke, pe motivul noilor reglementări americane.
”Este unul dintre acei CEO emblematici, pe care îl identifici în totalitate cu compania. Este foarte important ca oamenii să ştie că încă se află aici, şi sunt sigură că va rămâne”, a declarat Nancy Bush, analistul care a fondat NAB Research, despre Dimon.
Gordon Smith, în vârstă de 55 de ani, şeful secţiei de retail banking, este cel mai probabil să fie succesorul lui Dimon, în cazul în care o conducere temporară este necesară. De asemenea, COO Matt Zames, în vârstă de 43 de ani, este văzut drept un pretendent la şefia băncii, potrivit lui Charles Peabody, un analist la Portales Partners.
SURSA: ZF.
Ultimele stiri pe BankNews.ro:
- Ce zic românii despre siguranța cumpărăturilor online de Black Friday
- Lipsa raportărilor detaliate despre impactul companiilor asupra naturii poate încetini acțiunile globale de protejare a ecosistemelor lumii
- Companiile au închiriat în primele 9 luni circa 750.000 mp de spații, cu 30% mai mult comparativ cu 2024
- Studiu EY: Cum pot companiile să transforme provocările transparenței salariale în avantaje competitive
- Studiu Revolut: Unul din trei români a pierdut bani după ce au urmat sfaturi din mediul online neverificate. 16% au pierdut până la 1.000 de euro din această cauză
- Timișorenii, nota 7,58 la testul „Siguranța Online
- Studiu Deloitte: în ciuda incertitudinii actuale, investitorii din Europa Centrală privesc cu optimism ultimele luni ale anului
- Directiva UE privind transparenta salariala – de cand produce efecte si ce informatii pune la dispozitia angajatilor
- RomInsolv lansează Evoloo, prima aplicație digitală de prevenire a insolvenței din România
- Generația Z din România rescrie regulile investițiilor: mai puțin imobiliare, mai mult piețe de capital
- Break-urile își mențin relevanța: aproape o cincime din vânzările online de mașini din Europa
- Stup, trei ani de sprijin pentru antreprenori: peste 800 de afaceri lansate în România
- Revolut Bank o numește pe Florina Moisei în rolul de Country Manager al sucursalei din Romania
- Majoritatea marilor investiții imobiliare în derulare sunt construite pe foste platforme industriale, multe orașe din țară oferind încă astfel de oportunități
- Reff & Asociatii | Deloitte Legal isi consolideaza echipa prin promovarea a 23 de avocati incepand din luna septembrie 2025