Angajații Provident, implicați în acțiuni de voluntariat
Data publicarii: 01-07-2019 | Finante-BanciAngajații Provident au participat în ultima lună la o serie de acțiuni de voluntariat, mai precis 17 proiecte diferite printre care s-au numărat și cele de asamblare a scaunelor rulante pentru persoane cu dizabilități, construcția de case pentru familiile nevoiașe, curățenia unui orfelinat ori lucrări de reparații interioare și exterioare în creșe, grădinițe și școli.
În cadrul Lunii Voluntariatului în România, nu mai puțin de 395 de angajați Provident au fost implicați în acest tip de activități. Adunate, orele de muncă voluntară au însumat peste 1500 de ore în doar o singură lună.
Toate aceste activități s-au desfășurat pe tot parcursul lunii mai a acestui an, fiecare săptămână începând cu noi și noi proiecte de voluntariat menite să sprijine diferite categorii sociale. În București, spre exemplu, persoanele cu dizabilități susținute de Fundația Motivation au beneficiat de scaune rulante asamblate de angajații Provident dar și de noi bănci și scaune de lemn. Tot în capitală, copiii aflați în grija fundației Mia’s Children au beneficiat de un serviciu de curățenie generală care a transformat centrul în care erau găzduiți într-unul mai modern și mai curat, paturile vechi fiind dezmembrate și înlocuite, instalațiile electrice și corpurile de iluminat trecând printr-o revizie generală. Alți 167 de copii sprijiniți de fundația Hand2Hand au primit toate produsele de igienă necesare, noi haine și jucării de care să se poată bucura zi de zi.
Proiectele de voluntariat din București nu s-au oprit aici, în acest program fiind incluse și o sesiune de cosmetizare și curățenie a câteva segmente cheie din cadrul Grădinii Botanice, operațiune susținută de către asociația Team Work.
"Am 72 de ani dar nu am ezitat o secundă să particip la această acțiune care, pentru mine, a fost o oportunitate de a face bine" spune Nicu, reprezentat vânzări la Provident și unul dintre cei aproape 1500 de voluntari care au participat la acest program.
Mai mult, Iuliana Meseșan, unul dintre care se implică trup și suflet în cadrul Fundației Motivation spune că "oamenii de la Provident au o super energie şi când se mobilizează, o fac pe bune. Nu doar că ne-a fost de ajutor această colaborare dar cred ca am legat o prietenie pe termen lung. O prietenie ai cărei beneficiari nu suntem nici noi, nici ei, ci oamenii pe care îi sprijină Fundația Motivation."

Ultimele stiri pe BankNews.ro:
- Bulgaria trece la euro de la 1 ianuarie 2026
- Controalele vamale se intensifica: operatorii economici, tot mai expusi riscurilor fiscale si operationale
- Studiu EY : liderii fiscali recurg la AI pentru a consolida gestiunea taxelor pe fondul aparitiei de noi riscuri
- Consumer Index Romania 2025: Romanii resimt presiunea inflatiei si devin mai prudenti in consum
- Salt Bank trece de 700.000 de clienti
- Peste 80% dintre cei mai mari chiriasi din Romania platesc sub 5% din cifra de afaceri pentru ocuparea spatiilor de birouri moderne
- Gala Premiilor UNSICAR 2025 marcheaza 25 de ani de activitate ai organizatiei
- SigurantaOnline.ro: Volumul 4 din The Websters a fost lansat oficial
- Analiza de piata: Efectul modificarilor fiscale din 2025 asupra antreprenorilor romani
- Cushman & Wakefield ECHINOX, mandat exclusiv pentru vanzarea platformei Electroputere Craiova
- EY Romania - CJUE redefineste granitele transformarii substantiale in regulile de origine: lectii-cheie din cauza C-86/24 CS STEEL despre originea nepreferentiala in dreptul vamal UE
- Functiile financiar-fiscale au nevoie de un nou tip de profesionisti care folosesc tehnologia si inteligenta artificiala alaturi de competentele in fiscalitate
- Meta Estate Trust, rezultate la 9 luni 2025: profit net in crestere si active totale mai mari cu 10% fata de 2024
- Cargus: Crestere de 15% a volumelor de colete in weekendul de Black Friday, sustinuta de clientii internationali si de vanzarile din segmentul fashion
- Studiu Deloitte: veniturile afacerilor de familie, estimate sa creasca cu 84% in 2030 fata de 2020 la nivel global