IFN-urile din România rezolvă nevoile financiare pentru tot mai mulți români
Data publicarii: 29-08-2019 | Finante-BanciIFN-urile sunt societăți comerciale, cu autorizație de funcționare din partea BNR. În ultimii ani, Instituțiile Financiare Nebancare au crescut ca număr, datorită încrederii pe care românii le-au acordat-o, precum și rapidității de obținere a creditelor, arată studiile efectuate pentru anul 2019.
Conform statisticilor, în intervalul 2015-2018 s-au înființat peste 30 de IFN-uri, înscrise în registrul general al BNR, având ca obiect de activitate acordarea de credite de consum și împrumuturi imobiliare. În anul curent funcționează peste 180 de IFN-uri (active și înregistrate în registrul general al BNR), specializate în credite de consum, microcreditare, credite rapide online, leasing financiar, emitere de garanții și asumare de angajamente (inclusiv garantarea creditului), activități multiple de creditare.
In intervalul 2018-2019, ponderea creditelor acordate de IFN-uri a depășit 10% din volumul total de credite al sistemului bancar.
Creditele rapide online sunt și vor fi o alternativă mai bună la creditele bancare tradiționale, deoarece facilitează obținerea unui credit fără documente justificative. Timpul de la depunerea cererii de creditare și până la obținerea banilor în cont este foarte scurt, ceea ce constituie un avantaj pentru cei care au nevoie de un credit urgent.
Conform statisticilor, în intervalul 2015-2018 s-au înființat peste 30 de IFN-uri, înscrise în registrul general al BNR, având ca obiect de activitate acordarea de credite de consum și împrumuturi imobiliare. În anul curent funcționează peste 180 de IFN-uri (active și înregistrate în registrul general al BNR), specializate în credite de consum, microcreditare, credite rapide online, leasing financiar, emitere de garanții și asumare de angajamente (inclusiv garantarea creditului), activități multiple de creditare.
In intervalul 2018-2019, ponderea creditelor acordate de IFN-uri a depășit 10% din volumul total de credite al sistemului bancar.
De ce românii preferă IFN-urile?
Fără doar și poate, avantajul IFN-urilor este dat de rapiditatea cu care se acordă creditele. În mai puțin de 24 de ore, dispui de suma de bani necesară nevoilor tale. Fără bătăi de cap, fără acte doveditoare de venit, fără prea multe hârtii de completat. Cu alte cuvinte, beneficiezi de o soluție de finanțare avantajoasă, la care ai acces rapid.De ce IFN-urile câștigă teren în fața băncilor, și în anul 2019
Depunerea unei cereri de credit bancar nu este ușoară dacă se respectă procedurile obișnuite. În primul rând, trebuie să completezi o grămadă de dosare pe care reprezentanții băncii le vor examina atent și în detaliu, pentru a-ți verifica bonitatea. Apoi, ți se cere să justifici utilizarea banilor împrumutați. În plus, banca poate refuza solicitarea ta, fără să fie obligată să dea prea multe explicații. De aici interesul multora de a lua online un credit rapid. De aici avântul IFN-urilor și al creditelor rapide online.Creditele rapide online sunt și vor fi o alternativă mai bună la creditele bancare tradiționale, deoarece facilitează obținerea unui credit fără documente justificative. Timpul de la depunerea cererii de creditare și până la obținerea banilor în cont este foarte scurt, ceea ce constituie un avantaj pentru cei care au nevoie de un credit urgent.
Creditele IFN-urilor își continuă creșterea
Se preconizează că apelarea la solutii de finanțare oferite de IFN-uri va fi tot mai mare, în anii ce urmează. Absolut adevărat, dacă se iau în calcul procedurile foarte simple de acordare a împrumuturilor. Banii sunt disponibili rapid cu minimum de dovadă din partea solicitantului. Dacă îndeplinești condițiile (vârstă peste 18 ani, ești cetățean român cu domiciliul în România și ai minimum 1 lună vechime la locul de muncă), poți accesa ofertele de credite rapide online ale IFN-urilor.Ce să verifici înainte de a lua un credit rapid online?
Creditul online este unul dintre cele mai accesibile credite. Însă, înainte de a solicita un credit rapid online, este important să îți calculezi rata și să compari ofertele mai multor IFN-uri, pentru a nu te supraîndatora. Pentru un plus de securitate, asigură-te că suma de bani pe care o plătești înapoi, în fiecare lună, nu depășește 40% din veniturile tale lunare.Ultimele stiri pe BankNews.ro:
- Horvath, CFO Study 2026: 73% dintre directorii financiari vizeaza accelerarea digitalizarii
- Principalii investitori imobiliari din Romania anticipeaza cresterea chiriilor si stabilizarea cererii pentru inchirierea de spatii noi in 2026
- E-Proprietate si reforma impozitarii locale: ce stim si ce ramane de vazut despre impozitarea proprietatilor
- De la avantaj competitiv la conditie de baza: rolul sustenabilitatii in relatia dintre banci si clienti
- Riscul declararii inactivitatii din 1 ianuarie 2026
- Bulgaria trece la euro de la 1 ianuarie 2026
- Controalele vamale se intensifica: operatorii economici, tot mai expusi riscurilor fiscale si operationale
- Studiu EY : liderii fiscali recurg la AI pentru a consolida gestiunea taxelor pe fondul aparitiei de noi riscuri
- Consumer Index Romania 2025: Romanii resimt presiunea inflatiei si devin mai prudenti in consum
- Salt Bank trece de 700.000 de clienti
- Peste 80% dintre cei mai mari chiriasi din Romania platesc sub 5% din cifra de afaceri pentru ocuparea spatiilor de birouri moderne
- Gala Premiilor UNSICAR 2025 marcheaza 25 de ani de activitate ai organizatiei
- SigurantaOnline.ro: Volumul 4 din The Websters a fost lansat oficial
- Analiza de piata: Efectul modificarilor fiscale din 2025 asupra antreprenorilor romani
- Cushman & Wakefield ECHINOX, mandat exclusiv pentru vanzarea platformei Electroputere Craiova