Analiza PwC: Următoarele 6-12 luni sunt critice pentru companiile aeriene
Data publicarii: 10-08-2020 | EconomieUrmătoarele șase până la 12 luni vor fi critice pentru companiile aeriene de transport, în special pentru cele low cost, creder Dinu Bumbăcea, partener și lider consultanță pentru afaceri la PwC România. Riscul de închidere pentru companiile low cost este cel mai mare însă și producătorii de aeronave vor avea de suferit în perioada imediat următoare. Astfel, potrivit specialistului, în aceste sașe până la 12 luni, toate aceste companiii vor fi nevoite să își pregătească cât mai bine posibil recuperarea după criza generată de pandemia de Covid-19 care a condus la cea mai mare contracție din acest sector.
Impactul resimțit este cu atât mai mare cu cât în ultimii zece ani, industria aerospațială a cunoscut o expansiune fără precedent, în special pe segmentul comercial, expansiune care se datorează în mare măsură avântului pe care l-au avut companiile de transport aerian low cost pe fondul cererii din ce în ce mai ridicate pe acest segment.
„Chiar dacă este devreme pentru o evaluare completă a impactului pandemiei, devine cert că tocmai operatorii din acest segment au cel mai mare risc de lichiditate în următoarele 6 - 12 luni. Impactul va fi resimțit atât de industria aerospațială, cât și de alte industrii a căror evoluție depinde de călătorii. Totuși, riscul poate fi atenuat de avantajul pe care s-a fundamentat creșterea, acela de a opera curse scurte și care, în actualul context, rămâne important pentru că reduce expunerea pasagerilor la infecție”, scrie Dinu Bumbăcea. „În schimb transportatorii mari au șanse mai mari să depășească criza pentru că au sprijinul guvernelor sau pentru că pot face restructurări în cadrul proceselor de insolvențe. Chiar și așa, rămâne o mare provocare să găsească modalități de a ajuta pasagerii să se simtă suficient de siguri pentru a zbura”, continuă acesta.
Potrivit estimărilor Asociației Internaționale a Transportului Aerian, IATA, veniturile globale ale companiilor aeriene vor scădea în acest an până la aproximativ jumătate din cele raportate în anul precedent, industria per ansamblu urmând să sufere pierderi semnificative de peste 84 miliarde de dolari americani. IATA a prevăzut de asemenea o scădere a veniturilor pe kilometri parcurși de pasageri, venituri care se așteaptă să ajungă la nivelul din 2019 abia în anul 2022.
În contextul pandemiei, veniturile transportatorilor au scăzut dramatic pe fondul limitării circulației internaționale, pierderile crescând de asemenea și ca urmare a datoriilor acumulate față de pasagerii ale căror curse au fost anulate din motive lesne de înțeles în această perioadă dominată de teamă și incertitudini.
Astfel, „industria aerospațială ar putea face acum schimbările necesare spre eficientizare. În loc să se concentreze doar pe reduceri, transportatorii, producătorii și furnizorii mari ar trebui să facă investiții în cinci domenii-cheie: utilizarea tehnologiei pentru a accelera transformarea, stabilizarea lanțului de aprovizionare, eficientizarea forței de muncă, concentrarea pe sustenabilitate în ceea ce privește reducerea emisiilor de CO2 și ajutor de stat, strâns corelat însă cu măsuri pentru reducerea costurilor și îmbunătățirea performanței operaționale”, continuă expertul PwC. „COVID-19 a avut un impact devastator asupra industriei aerospațiale, dar poate fi un catalizator pentru schimbare. Pe măsură ce situația va reveni la normal, câștigătorii vor fi doar cei care au luat măsurile necesare pentru a ieși mai puternici din această criză fără precedent”, conchide acesta.

Ultimele stiri pe BankNews.ro:
- Aderarea Romaniei la OCDE: pas strategic major cu impact asupra investitiilor si costurilor de finantare
- Studiul EY Consumer Index 2026, editia de Paste: romanii devin mai calculati si mai informati cu cheltuielile de Paste
- Hidroelectrica incepe reumplerea lacului Vidraru si publica rezultatele financiare pentru 2025
- Avertisment: Romanii, vizati de un nou val de frauda online care foloseste imaginea presei si a persoanelor publice
- Oracle taie mii de locuri de munca pentru a finanta expansiunea agresiva in AI
- Masinile electrice pot contribui la stabilizarea retelei electrice de distributie a Europei. Este Romania pregatita?
- Opinie Deloitte: Antreprenorii Romaniei - motor de crestere a competitivitatii economice
- Opinie Deloitte: Adoptarea IFRS in Romania - cand raportarea financiara devine oportunitate strategica
- Schneider Electric colaboreaza cu NVIDIA pentru a dezvolta modele validate dedicate fabricilor AI la scara de gigawati
- Studiu Deloitte: costurile de constructie si achizitionarea terenurilor, principalele preocupari ale dezvoltatorilor imobiliari din Europa Centrala, inclusiv Romania
- Dupa un excedent istoric, China anunta masuri pentru echilibrarea comertului si atragerea investitiilor straine
- Asociatia Romana a Bancilor avertizeaza asupra fraudelor care vizeaza companiile
- Comunicat BCR: La 10 ani de Scoala de Bani, 100.000 ore de edufin in 7 zile
- Opinie Reff & Asociatii: Modificari relevante pentru 2026 in privinta controalelor fiscale, cu accent pe analiza de risc
- Aproximativ 8 din 10 romani sunt mai atenti la pret in acest an cand fac cumparaturi online iar aproape 58% spun ca vor renunta la produse non-esentiale