Opinie Reff & Asociatii | Deloitte Legal: Notificarea de conformare in cazul inspectiei sau verificarii situatiei fiscale personale – in ce cazuri va fi transmisa si care sunt exceptiile?
Data publicarii: 24-02-2023 | EconomieReglementată prin ordonanță de urgență (188/2022), notificarea de conformare reprezintă unul dintre principalii pași în a încuraja conformarea voluntară la plata impozitelor și taxelor. Recent, autoritățile au propus și legislația secundară acestui set de reguli, aceasta detaliind situațiile în care contribuabilii ar putea primi notificare de conformare precum și excepțiile, adică situațiile în care autoritățile pot demara o inspecție fără a notifica în prealabil contribuabilul.
Legislația adoptată la finele anului trecut, prevede că notificările de conformare vor fi trimise în prealabil selectării contribuabililor pentru inspecția fiscală sau verificarea situației fiscale personale. Această notificare va cuprinde și riscurile fiscale identificate la aceștia, contribuabilii având astfel la dispoziție o perioadă de timp în care să își analizeze și corecteze situația fiscală. Termenul este de 30 de zile de la data comunicării.
După această perioadă, în cazul în care riscurile fiscale se mențin, autoritățile pot demara inspecția fiscală sau verificarea situației fiscale personală.
„Denumirea acestei noi proceduri, în sine, indică o încercare de schimbare de paradigmă – dacă, înainte de OUG 188, contribuabilul selectat pentru inspecție sau verificarea situației fiscale personale nu avea posibilitatea să lămurească aspectele neclare, în prealabil, și să evite, astfel, declanșarea controlului, pe viitor, legiuitorul dorește încurajarea conformării voluntare a contribuabililor, în sensul remedierii tratamentului fiscal aplicat în afara unei proceduri administrative de control, în linie cu practicile internaționale ale administrațiilor fiscale moderne”, scriu Bogdan Mărculeț, Senior Managing Associate, și Ștefan Mihărtescu, Managing Associate, Reff & Asociații | Deloitte Legal.
În practică, aplicarea acestor reglementări ar trebui să genereze avantaje atât pentru contribuabili cât și pentru organele de inspecție fiscală. Spre exemplu, pentru contribuabil, conformarea voluntară și decizia de a remedia riscurile puse în vedere odată cu notificarea primită din partea autorităților, poate transmite către acestea semnalul că nu mai există motive pentru a demara o inspecție fiscală sau verificare a situației fiscale personale.
„De asemenea, chiar și în ipoteza în care contribuabilul consideră că riscul fiscal semnalat de ANAF prin notificare nu se verifică în realitate sau nu coincide cu propria interpretare și, deci, decide să nu ia nicio măsură de reevaluare a situației sale fiscale, acesta va beneficia de termenul de 30 de zile de la comunicarea notificării, timp în care ANAF nu va putea demara acțiunea de control. Această „păsuire’’ poate fi exploatată în mod pragmatic, în sensul că poate fi folosită pentru pregătirea acțiunii de control fiscal”, adaugă cei doi experți Reff & Asociații.
Pe de altă parte, ANAF se poate bucura de o mai bună colectare a taxelor și impozitelor la bugetul de stat dar și de eficientizarea alocării resurselor umane, inspectorii fiscali urmând să verifice doar contribuabilii care manifestă riscuri fiscale majore sau persistente.

Ultimele stiri pe BankNews.ro:
- BCE a majorat dobanda-cheie la 2,5%, pe fondul presiunilor inflationiste generate de razboiul din Orientul Mijlociu
- Hidroelectrica investeste 296,8 milioane de lei intr-un sistem de stocare cu baterii la Portile de Fier II
- Bucurestiul ramane printre cele mai competitive piete imobiliare din regiune, cu randamente peste media europeana
- Adevaratul avantaj din investitiile in AI vine din valorificarea cunostintelor interne, nu din tehnologie
- Schimbari in conducerea Allianz-Țiriac: Aurel Badea se retrage, Andrei Rubeli devine CFO
- Piata rezidentiala a incetinit in prima jumatate a anului, fara o corectie majora
- Deloitte Romania promoveaza trei noi directori din septembrie 2026
- Complexitatea reglementarilor fiscale, principala provocare pentru multinationale al treilea an la rand
- Romanii au cheltuit peste 42 de miliarde de euro in marile lanturi de retail in 2025
- Romania, in top 10 european pentru nomazi digitali, dar fara o strategie pentru talentul mobil
- Industria serviciilor de afaceri a generat o valoare adaugata bruta de 35,5 miliarde de euro in Romania
- Ce trebuie sa verifici cand primesti o notificare de alerta de la ANAF privind datorii fiscale
- SUA au cumparat yeni japonezi pentru prima data in peste un deceniu, ca semn de prietenie
- Accor deschide primul sau hotel din Oradea sub brandul Mercure
- Banca de Investitii si Dezvoltare a trecut de evaluarea pe piloni a Comisiei Europene