Cegeka România lansează cea de-a patra ediție a programului Cegeka Academy
Data publicarii: 19-06-2023 | IT&CFiliala locală a Cegeka, furnizor de soluții IT & C cu sediul central în Belgia, a organizat cea de-a patra ediție a Cegeka Academy, un program dedicat în exclusivitate studenților din ultimul an de studii și masteranzilor din facultățile cu profil tehnic din România, care își doresc dezvoltarea abilităților tehnice și de soft skills.
Programul s-a bucurat de un succes neașteptat în anul 2022, motiv pentru care ediția din 2023 a oferit un număr suplimentar de locuri, programul fiind în acest an personalizat pentru 100 de studenți.
Acesta este organizat pe perioada a 12 săptămâni, iar de două ori pe săptămână câte 2 ore de fiecare dată, studenții au posibilitatea de a se întâlni cu mentori Cegeka. La final, pe baza progreselor înregistrate de cursanți, compania își dorește înrolarea unui număr cât mai mare de tineri. Spre exemplu, în urma Academiei Cegeka de anul trecut, în 2023 s-au alăturat companiei 19 studenți, reprezentând 20% din totalul numărului de angajări la nivel local de la începutul anului și până în prezent.
“În următoarea ediție de Cegeka Academy ce va avea loc în perioada februarie – mai 2023, ne propunem să selectăm cei mai buni 100 de studenți înscriși, care vor avea de parcurs cele 3 luni de academie atât în materie de informații teoretice, cât și proiecte de echipă și aplicări practice ale cunoștințelor. Unul dintre scopurile Academiei a fost dintotdeauna formarea de tinere talente, oferirea unui mediu de învățare ghidată de mentori cu senioritate în domeniu și experiență pe proiecte diverse și, bineînțeles, cu oportunitatea de angajare în cadrul companiei Cegeka”, a menționat Ovidiu Pinghioiu, Director of Applications la Cegeka România.
Cronologic, sesiunea de înscriere a început la finalul anului trecut. În luna ianuarie a fost stabilită lista finală a celor 100 de participanți, academia desfășurându-se în perioada februarie - mai 2023.
“Un aspect nou pentru Cegeka Academy 2023 este introducerea a două track-uri extra pe DevOps și QA; în fiecare an ne propunem să abordăm noi direcții actuale de învățare, adaptate la realitatea din piață și, de asemenea, ne dorim să creăm contextul optim pentru studenții care vor să se dezvolte în această arie", a adăugat Ovidiu Pinghioiu.
“Aparținem unei lumi dinamice, iar înțelegerea pieței ar trebui să fie printre prioritățile tinerilor. Le recomand să fie CEO-ul propriei lor cariere și să acceseze programele de conectare a studenților cu specialiștii din industrie pe care angajatorii le oferă, precum Academia Cegeka. Este oportunitatea ideală prin care pot să descopere ce cultură organizațională promovăm și să se conecteze direct cu potențiali mentori. Atitudinea pe care tinerii aleg să o aibă poate face diferența, iar proactivitatea, orientarea spre colaborare și găsirea de soluții sunt ingredientele de bază pentru o carieră frumoasă în domeniul IT”, a declarat Andra Antonescu, HR Director în cadrul Cegeka România.

Ultimele stiri pe BankNews.ro:
- Birourile viitorului: colaborare, energie și atragerea talentelor, cu un grad de ocupare ideal intre 50% și 85%
- Schneider Electric a încheiat primul trimestru cu realizări importante în materie de sustenabilitate
- Leul se prăbușește pentru a treia zi consecutiv: Euro atinge un nou maxim istoric de 5.1222 lei.
- Opinie Deloitte: Reglementarile se schimba, provocarile de business raman. Sustenabilitatea, dincolo de obligatiile de raportare, ca solutie de crestere pe termen lung
- Sales Partner, startup de digitalizare a operațiunilor dealerilor auto, vizează o finanțare de un milion de euro pentru extindere în Europa și dezvoltarea tehnologiei
- Studiu EY: Creșterea cererii de energie din partea companiilor creează noi provocări, dar și o mare oportunitate pentru furnizori
- Studiu Deloitte: 2/3 din companii invoca lipsa de experienta a noilor angajati, in timp ce posturile de incepatori sunt preluate de AI
- TBI Bank urmează să fie achiziționată de Advent International
- Revolut a publicat raportul anual pentru 2024
- Încurajați de performanța în creștere a pieței hoteliere din București, investitorii vor construi circa 1.000 de camere de hotel noi până în 2027
- BT: Finantare pentru Simtel pentru finalizarea unui parc fotovoltaic in Giurgiu
- UNSICAR: Checklist de siguranță în vacanța de Paște
- Studiu EY România: Românii prioritizează calitatea și reducerile pentru Sărbătorile de Paște 2025
- #DreptulLaBanking: Protejează-ți datele financiare de Paște
- Studiu EY: Listările publice globale în T1 2025: între provocări și incertitudini