Încurajați de performanța în creștere a pieței hoteliere din București, investitorii vor construi circa 1.000 de camere de hotel noi până în 2027
Data publicarii: 24-04-2025 | TurismPiața hotelieră din București a continuat să recupereze în 2024 pierderile suferite în pandemie, marcând o evoluție pozitivă atât în ceea ce privește venitul mediu pe cameră disponibilă (RevPAR), cât și tariful mediu zilnic (ADR), care a depășit pentru prima dată pragul de 100 de euro. Rata de ocupare a atins 65,2%, în creștere față de 2023, dar încă sub nivelul pre-pandemic din 2019. Performanțele înregistrate sunt în linie cu tendințele din Europa Centrală și de Est, unde orașele capitale au cunoscut creșteri moderate susținute mai ales de tarife mai mari.
Pe fondul acestui avans, dezvoltatorii își reafirmă interesul pentru capitala României, unde se așteaptă adăugarea a aproximativ 1.000 de camere noi până în 2027, pe toate segmentele de piață, de la midscale la luxury. Printre cele mai importante mișcări din 2025 se numără deschiderea oficială a Corinthia Grand Hotel du Boulevard, marcând o revenire pe segmentul premium. În 2024 a fost livrat un singur hotel, Ramada by Wyndham Bucharest Otopeni Airport, semnalând un ritm încă precaut de extindere.
Investițional, România a înregistrat un volum de tranzacții hoteliere de 50 de milioane de euro în 2024, reprezentând 13% din totalul regional CEE-6. Creșterea de 93% față de anul anterior indică o revigorare a interesului pentru sectorul hotelier local, deși majoritatea tranzacțiilor s-au situat în zona de mijloc a pieței. Dintre cele șapte tranzacții majore, cinci au avut loc în afara Bucureștiului, iar două în Capitală — printre ele, Hotelul Ambassador, care urmează să treacă printr-un proces amplu de renovare.
Cushman & Wakefield estimează că perspectivele pieței hoteliere din România se vor îmbunătăți pe fondul aderării la spațiul Schengen, însă avertizează că incertitudinea geopolitică ar putea tempera entuziasmul investitorilor. Cu randamentele de top menținute stabile și semnele unei ușoare comprimări în 2025, piața hotelieră din București pare să intre într-o nouă fază de maturizare, alimentată de încrederea în revenirea turismului urban și de atractivitatea investițională în creștere.

Ultimele stiri pe BankNews.ro:
- Inceputul lui 2026 arata o tendinta clara a romanilor de a-si planifica din timp vacantele, cu accent pe siguranta
- Cheltuielile auto, din rutina contabila in zona de risc fiscal: de ce a devenit deductibilitatea fiscala o prioritate pentru ANAF
- Polarizare pe piata birourilor: 87% dintre companiile mari isi mentin suprafatele de birouri, in timp ce firmele mici se extind
- Studiu Deloitte Romania despre piata locala de arta: pictura contemporana domina optiunile de achizitie
- Piata logistica intra intr-o faza de ajustare dupa anul record 2025, pe fondul incertitudinilor interne si externe. Perspectivele pe termen lung raman solide
- EY lanseaza inteligenta artificiala autonoma la nivelul intregii organizatii
- Bank of America depaseste asteptarile in T1: profit in crestere cu 17% si venituri peste estimari
- Inflatia revine pe crestere in martie: urca la 9,9%, pe fondul scumpirilor generalizate
- Schneider Electric a testat modelul AI agentic NVIDIA Nemotron pentru managementul alarmelor
- Oboseala schimbarii loveste angajatii: companiile cauta echilibrul intre viteza, AI si capital uman
- Aderarea Romaniei la OCDE: pas strategic major cu impact asupra investitiilor si costurilor de finantare
- Studiul EY Consumer Index 2026, editia de Paste: romanii devin mai calculati si mai informati cu cheltuielile de Paste
- Hidroelectrica incepe reumplerea lacului Vidraru si publica rezultatele financiare pentru 2025
- Avertisment: Romanii, vizati de un nou val de frauda online care foloseste imaginea presei si a persoanelor publice
- Oracle taie mii de locuri de munca pentru a finanta expansiunea agresiva in AI