Cifra de afaceri Cargus a crescut cu aproape 9% in 2025
Data publicarii: 06-02-2026 | Finante-BanciCargus a încheiat 2025 cu o cifră de afaceri de peste 120 milioane de euro, în creștere cu aproape 9% față de anul anterior, pe fondul unui avans de 7,5% al volumului de livrări. Evoluția a fost susținută în special de segmentul clienților internaționali, dar și de dinamica accelerată a comerțului online și de orientarea consumatorilor către soluții de livrare mai flexibile, care oferă mai mult control asupra momentului și locului recepției coletelor.
Într-un context marcat de presiuni logistice și așteptări în creștere din partea clienților, compania a pus accent pe stabilitatea operațională și pe optimizarea proceselor interne. Investițiile în infrastructură și modernizarea centrelor operaționale au avut ca obiectiv creșterea capacității de procesare și asigurarea unor servicii mai predictibile, capabile să gestioneze volumele în creștere.
Extinderea rețelei out-of-home a fost una dintre direcțiile strategice centrale în 2025. La finalul anului, Cargus opera peste 2.100 de puncte la nivel național, incluzând locații SHIP & GO și lockere, dezvoltate atât prin rețea proprie, cât și prin parteneriate cu retaileri precum Agroland și Carrefour. Strategia vizează apropierea de client și integrarea livrării în rutina zilnică a acestuia.
Un alt vector de eficientizare a fost modernizarea interacțiunii cu clienții prin implementarea unei platforme omnichannel cu funcționalități de inteligență artificială. Timpul de preluare a apelurilor s-a redus cu 78%, durata medie a convorbirilor cu 50%, iar 67% dintre solicitări sunt soluționate prin canale de self-service, permițând echipelor din Contact Center să gestioneze mai eficient cazurile complexe. Pentru 2026, compania anunță continuarea investițiilor în extinderea rețelei și adaptarea infrastructurii la schimbările rapide din comportamentul de consum.

Ultimele stiri pe BankNews.ro:
- Aproape 55% dintre angajatii romani se simt obositi sau suprasolicitati saptamanal
- Piata industriala si logistica a incetinit cu 30% in primele noua luni, dupa anul record 2025
- 15.000 de clienti ING Bank Romania au deschis cont prin platforma de investitii ING Invest
- Activele fondurilor de pensii private au urcat la 246,2 miliarde de lei, in crestere de 39%
- Simona Urse se alatura Colliers ca Associate Director in echipa de Office Leasing
- Piata locala de M&A a urcat la 7,1 miliarde de dolari in primele noua luni, pe fondul unor tranzactii mari
- ING Bank Romania relanseaza aplicatia mobila pentru antreprenori ING Business PRO
- Deloitte a asistat OMV Petrom pentru doua proiecte de hidrogen verde la Petrobrazi, finantate prin PNRR
- Euro este cotat la 5,3527 lei, un nou maxim istoric fata de leu
- Nestle marcheaza 30 de ani in Romania: fiecare leu valoare adaugata genereaza 12,9 lei in economie
- Ovidiu Tisler devine Head of Private Individuals la ING Bank Romania
- Delegatia S&P a inceput la Bucuresti evaluarea ratingului Romaniei, cu decizia asteptata pe 2 octombrie
- Update: Euro a atins un nou maxim istoric fata de leu, la 5.3447 lei
- BCE a majorat dobanda-cheie la 2,5%, pe fondul presiunilor inflationiste generate de razboiul din Orientul Mijlociu
- Hidroelectrica investeste 296,8 milioane de lei intr-un sistem de stocare cu baterii la Portile de Fier II