Arhiva » Decembrie 2009 » 27 Decembrie 2009

Toate stirile publicate in data de 27 Decembrie 2009 | 14 de inregistrari

  • Economia Rusiei este inca amenintata de riscuri, chiar daca a iesit din recesiune in trimestrul III

    Ministrul rus al finantelor, Alexei Kudrine, a avertizat asupra riscurilor care ar putea afecta economia Rusiei in 2010, ca urmare a masurilor de stimulare a redresarii, chiar si in conditiile in care tara a iesit din recesiune in trimestrul al treilea din acest an, potrivit AFP. "In trimestrul al treilea, am inceput sa iesim din recesiune", a spus el intr-o conferinta

  • Administratorul judiciar al Flamingo convoaca AGA pentru a gasi solutii de sustinere financiara

    Administratorul judiciar RVA Insolvency Specialists a convocat actionarii Flamingo International (FLA) in 25 ianuarie, pentru a gasi solutii de a sustine financiar compania, in vederea continuarii activitatii curente, potrivit unui comunicat transmis Bursei. De asemenea, actionarii vor alege si un administrator special, data limita pana la care se vor putea depune

  • Bancile din Bulgaria vor avea in 2009 un profit cumulat cu 50% mai mic decat anul trecut

    Profitul cumulat al bancilor din Bulgaria va scadea in acest an cu 50% fata de 2008, pana la aproximativ 700 milioane leva (circa 350 milioane euro), potrivit unei estimari facute de seful bancii centrale bulgare, Ivan Iskrov, pentru Pari Daily, relateaza Novinite. Banca centrala a Bulgariei anticipeaza ca numarul creditelor neperformante va fi de peste doua ori mai

  • Borbely vrea 2 luni fara taxa auto pentru masinile sub 2.000 cmc aduse in tara pana la 31 decembrie

    Ministrul Mediului si Padurilor, Laszlo Borbely, a declarat ca doreste stabilirea unei perioade de 60 zile in care persoanele care au adus masini cu Euro 4 si cu capacitate cilindrica sub 2.000 cmc in tara pana la 31 decembrie sa le poata inmatricula fara plata taxei de poluare auto. "Persoanele care pot dovedi ca au adus masinile - sub 2.000 cmc

  • Producatorii de vinuri estimeaza vanzari cu 30-40% mai mari in perioada sarbatorilor de iarna

    Producatorii romani de vinuri estimeaza ca vanzarile pentru perioada sarbatorilor de iarna sunt cu 30-40% mai mari fata de lunile obisnuite din an, au declarat reprezentantii companiilor care activeaza in domeniu. Potrivit reprezentatilor producatorului de vinuri Murfatlar, in luna decembrie, vanzarile cresc, in general, cu 30% fata de media lunara

  • Trichet a cerut tarilor din zona euro sa-si reduca deficitele bugetare cel tarziu pana in 2011

    Presedintele Bancii Centrale Europene (BCE), Jean-Claude Trichet, a cerut duminica tarilor din zona euro sa-si reduca deficitele bugetare "pana cel tarziu in 2011", potrivit declaratiilor facute in presa germana si preluate de AFP. "Pentru a pastra increderea in situatia financiara a statelor, deficitele bugetare din zona euro trebuie sa scada pana cel mai tarziu in

  • Raiffeisen Bank scade dobanzile la creditele noi in euro si lei, incepand cu sfarsitul acestui an

    Raiffeisen Bank va reduce marjele de dobanda aplicate la creditele negarantate in euro nou acordate cu pana la 7 puncte procentuale si cu pana la 1,5 p.p. la creditele ipotecare in euro si moneda nationala, a anuntat banca printr-un comunicat. Astfel, pentru creditele acordate de Raiffeisen Bank incepand cu 31 decembrie 2009, banca va aplica marje de dobanda mai

  • SUA ancheteaza daca bancile de pe Wall Street au speculat pe instrumente financiare riscante vandute

    Autoritatile de reglementare din SUA si anchetatori din partea Congresului american investigheaza daca bancile de investitii de pe Wall Street au vandut deliberat instrumente financiare riscante clientilor si apoi au pariat pe declinul acestora, potrivit cotidanului New York Times, citat de Reuters. Potrivit New York Times, mai multe banci, printre care Goldman

  • Cel mai rapid tren de mare viteza, inaugurat in China

    China a inaugurat sambata o noua linie de transport pe cale ferata a pasagerilor pe care va circula un tren de mare viteza intre metropolele Wuhan /in centrul tarii/ si Canton /sud/, cu o viteza medie de 350 km/h, ceea ce face din el trenul cel mai rapid din lume, potrivit autoritatilor, citate de AFP. Aceasta linie cu lungimea de 1.069 km, ale carei lucrari au

  • Bernie Madoff, internat in spitalul inchisorii

    Bernard Madoff, autorul uneia dintre cele mai mari fraude din istoria Statelor Unite, este internat de vinerea trecuta la spitalul inchisorii Butner din Carolina de Nord, unde isi ispaseste pedeapsa, a confirmat administratia penitenciara, fara a preciza motivele spitalizarii, transmit agentiile internationale de presa. Madoff, detinutul cu numarul 61727-054

  • Din 2010, Fiat 500 va avea motor in doi cilindri (Foto)

    Directorul executiv al Fiat, Sergio Marchionne, a oferit primele detalii despre mult asteptatul Small GasolineEngine (SGE), a carui aparitie oficiala pe piata este programata pentru a doua jumatate a lui 2010. Motorul va avea o capacitate de 900 centimetri cubi si doar doi cilindri. In ciuda dimensiunilor extrem de reduse, tehnologia turbocharged folosita va conferi

  • Panasonic lucreaza la bateria care poate asigura energie pentru o casa intreaga timp de o saptamana (Foto)

    Compania japoneza Panasonic este pe punctul de a crea cea mai performanta baterie de pe piata, capabila sa inmagazinze o cantitate de energie echivalenta cu cea consumata intr-o casa obisnuita pe parcursul unei saptamani. Furnio Otsubo, presedintele Panasonic, a anuntat ca produsul va fi lansat pe piata la inceputul lui 2011, pana atunci cercetatorii companiei

  • Angajatii, obligati sa lucreze in birouri din ce in ce mai mici

    In ultimii ani, multe companii au schimbat sediile largi, care ofereau spatiu generos pentru fiecare angajat, cu altele sensibil mai mici. Tendinta a fost accelerata si mai mult in perioada recesiunii, ca urmare a necesitatii reducerii costurilor si cresterii productivitatii. "Majoritatea clientilor nostri si-au manifestat dorinta de reducere a spatiului alocat pentru fiecare angajat, trendul devenind dominant inca de la sfarsitul

  • In Londra se construieste primul hotel de cinci stele construit sub pamant (Foto)

    Moda imobilelor construite sub pamant pare sa castige tot mai multi adepti in randul marilor firme de arhitectura. De curand, Reardon Smith Architects si-a facut public ultimul proiect, un hotel de cinci stele in totalitate subteran. Hotelul, care va avea peste 200 de camere, va fi construit in interiorul unui teren de golf din apropierea Londrei. Arhitectii si-au propus