Piata asigurarilor private de sanatate va atinge 150 milioane euro pana in 2010
Data publicarii: 19-04-2007 | AfaceriPiata asigurarilor private de sanatate va avea o crestere exploziva in urmatorii trei ani, va depasi valoarea de 150 milioane euro pana in 2010, in conditiile in care se va dubla anual, a declarat directorul general al Signal Iduna Services, Sorina Niculescu. La sfarsitul anului 2006 piata asigurarilor de sanatate s-a ridicat la aproape 10 milioane euro (aproape 35 milioane lei), a precizat Niculescu. "Valoarea de la sfarsitul anului 2006 reprezinta doar 0,75% din piata asigurarilor generale iar pentru a ajunge la 150 milioane euro in 2010, cat estimeaza specialistii, ar insemna ca piata sa aiba o crestere de 80.89% pe an", a adaugat Niculescu, in cadrul Conferintei Nationale a Asigurarilor de Sanatate.
Aceasta a mai spus ca progonoza, desi pare greu de atins, se bazeaza pe faptul ca la sfarsitul anului trecut cresterea pietei asigurarilor de sanatate a fost de aproximativ 90%.
Legea referitoare la asigurarile private de sanatate exista insa poate stimula foarte putin asigurarile. Un avantaj ar fi deductibilitatea fiscala insa aceasta este de doar 200 de euro pe an per angajat, a declarat directorul general al Casei Nationale de Asigurari de Sanatate, Vasile Cepoi.
Asigurarile private de sanatate nu sunt profitabile pentru angajator din cauza nivelului scazut al deductibilitatii, a apreciat directorul departamentului pentru sanatate de la Interamerican, Mircea Oprescu.
Astfel, spune Oprescu, la un abonament de 30 de euro pe luna pentru angajat, angajatorul ajunge, potrivit titlului 10 din Legea 95 pentru reforma in domeniul sanatatii si Codului Fiscal, sa plateasca suma de 360 de euro pe an pentru asigurarea angajatului, contributie ce se impoziteaza cu 290 de euro, astfel incat angajatorul ajunge la o suma reala de 650 euro pe an. Prin Codul Fiscal, deductibilitatea se limiteaza la 200 de euro anual, astfel incat raman nedeductibili 450 de euro.
Mircea Oprescu a precizat ca prima solutie de rezolvare a problemelor ridicate de deductibilitatea prea mica ar fi asimilarea primei de asigurari private de sanatate cu venitul salarial, care nu se mai impoziteaza iar in acest caz se mentine limita de deductibilitate la 200 de euro.
A doua solutie oferita de Oprescu este ca intreaga suma prevazuta prin asigurarea privata de sanatate sa fie deductibila, nu doar cei 200 de euro. Potrivit lui Oprescu, aceasta solutie nu ar fi acceptata de Ministerul Finantelor pentru ca ar lasa un venit prea mare angajatorilor.
NewsIn
Ultimele stiri pe BankNews.ro:
- Deloitte România a asistat Grupul PIB în preluarea brokerului de asigurări STEIN Bestasig
- Studiu EY: Investițiile străine directe în Europa scad pentru prima dată de la pandemie
- Studiu: România se află pe locul 89 în clasamentul celor mai atrăgătoare țări pentru cei care vor să lucreze în străinătate
- Reff & Asociatii si Deloitte Romania au asistat proprietarii Expo Market Doraly in vanzarea integrala a parcului comercial catre dezvoltatorul imobiliar WDP
- Revolut depășește 2 milioane de clienți ai aplicației Revolut <18
- Studiu Deloitte: Majoritatea liderilor de business din Romania considera ca PNRR va contribui la competitivitatea economiei locale in urmatorii cinci an
- Cum vor ajuta soluțiile AI în procesele de optimizare fiscală ale companiilor?
- Studiu Deloitte: Tranzitia catre economia circulara a incetinit la nivel global in 2023
- Studiu Deloitte: prețul, primul criteriu în alegerea mașinii. Motoarele pe combustie internă revin pe creștere în preferințele consumatorilor
- Prysmian deschide la București un nou birou al Centrului de Excelență în IT
- Lucian Anghel preia funcția de Director General-Adjunct al Libra Internet Bank
- Schneider Electric colaborează cu NVIDIA în proiectarea centrelor de date AI
- Ce este taxa pe lux și și cine va trebui să o plătească începând din acest an
- Flix raportează un venit total de 2 miliarde de euro în 2023
- Banca Transilvania & OTP Group, acord pentru achizitia OTP Bank Romania si subsidiare