Piraeus Bank a lansat Creditul de Casa Noua
Data publicarii: 09-05-2007 | Finante-BanciIncepand din acesta luna, Piraeus Bank Romania introduce un nou produs pe piata creditelor ipotecare si imobiliare: Creditul de Casa Noua, se arata intr-un comunicat de presa remis BankNews.ro. Creditul de Casa Noua se adreseaza persoanelor care au nevoie de finantare pentru achizitionarea unei locuinte, dar si celor care doresc refinantarea unui credit aflat in derulare la o alta banca.
Contractantul Creditului de Casa Noua nu plateste nimic bancii (nici dobanda, nici principal) in primele 6 luni de credit, iar in urmatorii 3 ani va plati doar dobanda urmand ca, dupa aceasta perioada, rambursarea sa se faca in rate lunare egale.
"Produsul Creditul de Casa Noua a fost creat plecand de la necesitatile potentialilor clienti de a trece cat mai usor peste socul rambursarii unui credit ipotecar. Astfel, prin avantajele garantate de Creditul de Casa Noua, Piraeus Bank Romania ofera clientului posibilitatea de a-si directiona resursele financiare, destinate in mod normal platii ratei, catre alte scopuri, in primele 6 luni neplatind nimic, iar in urmatorii 3 ani doar contravaloarea dobanzii.", a declarat domnul Catalin Parvu, Director General pentru retail banking si operatiuni, Piraeus Bank Romania.
Creditul de Casa Noua se acorda pe o perioada maxima de 30 de ani, valoarea minima a sumei acordate fiind de 5000 euro sau echivalentul in lei. Avansul reprezinta minimum 25% in cazul creditelor ipotecare si imobiliare si 0% in cazul creditelor de nevoi personale garantate cu ipoteca si a celor de refinantare.
La Creditul de Casa Noua pot avea acces persoanele angajate cu contract de munca, persoanele pensionate, persoanele fizice autorizate dar si persoanele care obtin venituri din dividende sau contracte de cesiune a drepturilor de autor.
Redactia BankNews.ro
Ultimele stiri pe BankNews.ro:
- SUA au cumparat yeni japonezi pentru prima data in peste un deceniu, ca semn de prietenie
- Accor deschide primul sau hotel din Oradea sub brandul Mercure
- Banca de Investitii si Dezvoltare a trecut de evaluarea pe piloni a Comisiei Europene
- Peste trei sferturi dintre tinerii romani spun ca nu isi permit o locuinta proprie
- Inflatia a scazut la 10,4% in iunie, dar analistii avertizeaza asupra presiunilor persistente pentru IMM-uri
- IKEA deschide doua puncte de servicii in centrul comercial Grand Arena din sudul Bucurestiului
- Imobiliarele comerciale concentreaza 54% din creditele acordate companiilor nefinanciare
- Reforma regulilor europene de securitate sociala inaspreste conditiile pentru detasarea salariatilor
- NETOPIA Payments a obtinut autorizatia BNR de institutie de plata
- Coletele extra-UE sub 150 de euro se scumpesc din iulie: taxa vamala de trei euro pe articol, adaugata la taxa logistica
- Transformarile din industria auto ridica noi provocari de preturi de transfer pentru grupurile multinationale
- CEC Bank finanteaza investitiile verzi si digitale ale IMM-urilor din productie prin Programul SME Eco-Tech
- Emilia Dumitrescu preia conducerea Deloitte Technology Delivery Center din Romania
- Cheltuielile de marketing digital, sub lupa fiscului: companiile trebuie sa justifice colaborarile cu influencerii
- Platformele cripto fara autorizatie MiCA nu vor mai putea opera in Romania de la 1 iulie 2026