IMM-urile romanesti vor avea o platforma de prezentare de 100.000 mp, la Paris

Data publicarii: 04-10-2007 | Afaceri

Firmele romanesti vor putea sa-si promoveze produsele in Franta, pe o platforma de peste 100.000 metri patrati, in cadrul unui program ce va fi dezvoltat de Camera de Comert si Industrie Bucuresti (CCIB) si reprezentantii IMM-urilor din Paris, a declarat directorul CCIB, Stefan Popa.

"Va fi un fel de parc industrial, in care firmele romanesti vor prezenta atat produse aduse din tara, cat si din productia pe care o vor face acolo", a precizat Popa.

Platforma va avea o suprafata de 100.000 metri patrati acoperiti si 8.000 metri patrati in exterior si va fi situata la Chartres. "Cladirea va permite unui numar de circa 800 de intreprinderi din Romania sa-si expuna produsele si sa intalneasca parteneri interesati din Franta. Serviciile asigurate vor fi partial gratuite", a spus Guy Sobbel, organizatorul misiuni economice din partea franceza.

"Domeniile de activitate ale firmelor ce urmeaza sa fie prezente la Paris va fi stabilit dupa ce se va face un studiu privind nevoile pietei franceze", a adaugat Popa.

Directorul general adjunct al CCIB, Ancuta Conta a precizat ca datele privind valoarea acestui program precum si termenul la care platforma va fi gata, urmeaza sa fie stabiliti in cadrul unei noi intalniri, care va avea loc vineri, la CCIB.

Pe langa proiectul platformei, francezii sunt interesati si de domeniul agro-alimentar si cel turistic. Astfel, producatorul de vinuri Murfatlar a fost invitat sa-si extinda vanzarile spre piata franceza.

Prim vicepresedinte al Camerei de Comert si Industrie Romania-Elvetia, Constantin Greceanu-Javet,  intentioneaza sa intermedieze importul unui numar important de animale de rasa in Romania, pentru cateva unitati de procesare a laptelui de capra, infiintate cu capital francez la Galati, Targu-Mures si Sibiu. De asemenea, investitorul doreste ca foarte curand sa demareze lucrarile pentru construirea unui hotel de 5 stele, langa Craiova.

NewsIn

Ultimele stiri pe BankNews.ro: