Activele fondurilor de pensii facultative au urcat cu 25% in perioada 21-28 septembrie
Data publicarii: 04-10-2007 | AfaceriValoarea activelor nete ale celor sase fonduri de pensii facultative (pilonul III) care au demarat activitatea a crescut cu 25,49% in intervalul 21 - 28 septembrie pana la 1,853 milioane lei (552.384 euro), potrivit datelor publicate joi de arbitrul pensiilor private.
La data raportarii, erau active sase fonduri de pensii facultative (pilonul III): AZT Moderato si AZT Vivace (administrate de Allianz-Tiriac Societate de Administrare a Fondurilor de Pensii Facultative), BCR Prudent (administrat de BCR Asigurari de Viata), ING Clasic si ING Optim (administrate de ING Asigurari de Viata) si Pensia Mea (administrat de Aviva Asigurari de Viata), potrivit arbitrului pensiilor private.
Comisia de Supraveghere a Sistemului de Pensii Private (CSSPP) a autorizat luna trecuta al saptelea fond pe segmentul pensiilor facultative, OTP Strateg, administrat de OTP Garancia Asigurari, insa acesta nu a inceput inca activitatea. Reprezentantii companiei au declarat la inceputul acestei luni ca fondul va demara activitatea cel tarziu la sfarsitul lui septembrie.
Numarul total de participanti atras de cele sase fonduri de pensii facultative este de 14.543, distribuiti astfel: AZT Moderato - 1.783 de participanti si cu o valoare a activului net de 855.708 lei, BCR Prudent - 283 de participanti, cu un activ net de 29.536 lei, ING Clasic - 3.504 de participanti, cu un activ net de 463.401 lei, Pensia Mea - 1.789 de participanti, cu un activ de 227.524 lei, AZT Vivace - cu un activ net de 138.785 lei si 1.738 participanti si ING Optim - cu un activ net de 138.792 lei si 990 de participanti.
Cea mai mare crestere fata de saptamana anterioara a fost inregistrata de ING Optim, care a urcat cu 92,77%, in timp ce ING Clasic a crescut cu 43,39%. Valoarea activelor nete ale fondului Pensia Mea a urcat cu 22,90%, iar valoarea activelor AZT Vivace a crescut cu 28,28%. Activul net al AZT Moderato a urcat cu 12,31% fata de saptamana precedenta, iar activele nete ale BCR Prudent au avansat cu 3,35%.
Pe piata pensiilor facultative, ING a lansat doua fonduri, ING Clasic si ING Optim, insa ultimul si-a inceput activitatea acum o luna.
CSSPP a mai avizat ca administratori de fonduri de pensii facultative societatea SAI Raiffeisen Asset Management.
Potrivit legislatiei in vigoare, pot contribui la pensiile private facultative salariatii cu varsta de cel mult 52 ani si sase luni. Contributia la pensiile facultative nu poate depasi 15% din salariul brut si sunt deductibile in limita a 200 de euro pe an, pentru angajat din impozitul pe venit, iar pentru angajator din impozitul pe profit.
Primele contributii in sistemul pensiilor private facultative (pilonul III) au inceput sa fie colectate in mai 2007. In acest an, contributiile pentru pensiile facultative ar urma sa insumeze 40-50 milioane euro, iar numarul participantilor ar putea ajunge la 200.000, potrivit unor estimari initiale ale CSSPP.
NewsIn
Ultimele stiri pe BankNews.ro:
- Deloitte România a asistat Grupul PIB în preluarea brokerului de asigurări STEIN Bestasig
- Studiu EY: Investițiile străine directe în Europa scad pentru prima dată de la pandemie
- Studiu: România se află pe locul 89 în clasamentul celor mai atrăgătoare țări pentru cei care vor să lucreze în străinătate
- Reff & Asociatii si Deloitte Romania au asistat proprietarii Expo Market Doraly in vanzarea integrala a parcului comercial catre dezvoltatorul imobiliar WDP
- Revolut depășește 2 milioane de clienți ai aplicației Revolut <18
- Studiu Deloitte: Majoritatea liderilor de business din Romania considera ca PNRR va contribui la competitivitatea economiei locale in urmatorii cinci an
- Cum vor ajuta soluțiile AI în procesele de optimizare fiscală ale companiilor?
- Studiu Deloitte: Tranzitia catre economia circulara a incetinit la nivel global in 2023
- Studiu Deloitte: prețul, primul criteriu în alegerea mașinii. Motoarele pe combustie internă revin pe creștere în preferințele consumatorilor
- Prysmian deschide la București un nou birou al Centrului de Excelență în IT
- Lucian Anghel preia funcția de Director General-Adjunct al Libra Internet Bank
- Schneider Electric colaborează cu NVIDIA în proiectarea centrelor de date AI
- Ce este taxa pe lux și și cine va trebui să o plătească începând din acest an
- Flix raportează un venit total de 2 miliarde de euro în 2023
- Banca Transilvania & OTP Group, acord pentru achizitia OTP Bank Romania si subsidiare