Arobs va comercializa circa 300 de dispozitive iPod Touch pana la sfarsitul anului
Data publicarii: 09-11-2007 | AfaceriCompania clujeana Arobs Transilvania, prima firma din Romania care a adus telefonul Apple iPhone la noi in tara, estimeaza ca va comercializa circa 300 de exemplare ale dispozitivului iPod Touch pana la sfarsitul anului, au declarat joi reprezentantii Arobs.
Firma clujeana va importa iPod Touch de la aceeasi companie americana de la care achizitioneaza si telefoanele iPhone, iar la vanzare in Romania aparatul va fi disponibil de luni, 12 noiembrie, a spus directorul Arobs Transilvania Software.
Arobs este a doua companie romaneasca care importa si vinde iPod Touch, dupa firma iStyle, care este practic reteaua prin care compania Integrated Romanian Information Systems (I.R.I.S.) - importatorul si distribuitorul oficial al Apple in Romania - comercializeaza produsele firmei americane.
Apple iPod Touch este disponibil in Romania in versiunile de 8 GB si de 16 GB, iar preturile sunt cuprinse intre 1.099 lei (pentru versiunea de 8 GB) si 1.474 lei (pentru versiunea de 16 GB), in functie de firma de la care este cumparat. Preturile de vanzare ale dispozitivului in Statele Unite sunt de 299 de dolari (aproximativ 698 de lei) si de 399 de dolari (aproximativ 931 de lei).
Practic iPod Touch este similar cu iPhone din punct de vedere al design-ului. Diferentele fata de iPhone se refera la lipsa functiei de telefon si grosimea mai mica, de 8 milimetri. Noul iPod Touch este dotat cu ecran tactil si integreaza direct Google si YouTube. Totodata, iPod Touch are o antena WiFi (prin care aparatul se poate conecta la internet wireless), un browser de Internet (Safari) si o noua functie care permite navigarea pe iTunes Music Store, de unde se poate achizitiona muzica via WiFi.
Arobs are sediul principal in municipiul Cluj-Napoca si un birou operational in Bucuresti. Compania are peste 100 de angajati si peste 100 de parteneri in toata tara. Cifra de afaceri globala a companiei a depasit, in primul semestru, valoarea de 2,2 milioane euro, nivel inregistrat in 2006 pe parcursul intregului an.
Dispozitivul iPod Touch a fost creat de iPhone plecand de la design-ul iPhone. iPod Touch a fost lansat in Statele Unite in luna septembrie. Aparatul are un ecran color de 3,5 inci (8,9 centimetri), iar carcasa este din aluminiu.
Compania americana Apple a inregistrat in anul fiscal 2006/2007 un profit net de 3,49 miliarde de dolari (circa 2,43 miliarde euro), in crestere cu 76% fata de exercitiul financiar precedent. Cresterea profitului net s-a inregistrat pe fondul cresterii vanzarilor cu 24%, care au depasit 24 miliarde de dolari (aproximativ 16,7 miliarde euro).
NewsIn
Ultimele stiri pe BankNews.ro:
- Deloitte România a asistat Grupul PIB în preluarea brokerului de asigurări STEIN Bestasig
- Studiu EY: Investițiile străine directe în Europa scad pentru prima dată de la pandemie
- Studiu: România se află pe locul 89 în clasamentul celor mai atrăgătoare țări pentru cei care vor să lucreze în străinătate
- Reff & Asociatii si Deloitte Romania au asistat proprietarii Expo Market Doraly in vanzarea integrala a parcului comercial catre dezvoltatorul imobiliar WDP
- Revolut depășește 2 milioane de clienți ai aplicației Revolut <18
- Studiu Deloitte: Majoritatea liderilor de business din Romania considera ca PNRR va contribui la competitivitatea economiei locale in urmatorii cinci an
- Cum vor ajuta soluțiile AI în procesele de optimizare fiscală ale companiilor?
- Studiu Deloitte: Tranzitia catre economia circulara a incetinit la nivel global in 2023
- Studiu Deloitte: prețul, primul criteriu în alegerea mașinii. Motoarele pe combustie internă revin pe creștere în preferințele consumatorilor
- Prysmian deschide la București un nou birou al Centrului de Excelență în IT
- Lucian Anghel preia funcția de Director General-Adjunct al Libra Internet Bank
- Schneider Electric colaborează cu NVIDIA în proiectarea centrelor de date AI
- Ce este taxa pe lux și și cine va trebui să o plătească începând din acest an
- Flix raportează un venit total de 2 miliarde de euro în 2023
- Banca Transilvania & OTP Group, acord pentru achizitia OTP Bank Romania si subsidiare