ONU: risc accentuat de recesiune a economiei mondiale in 2008

Data publicarii: 10-01-2008 | International

Incetinirea aparenta a cresterii economice americane ar putea duce la o recesiune economica mondiala in 2008, punand capat unui lung ciclu de crestere solida in Asia si Africa, potrivit unui raport anual publicat miercuri de Organizatia Natiunilor Unite (ONU), citat de AFP.

"Principala incertitudine vine dinspre economia americana", arata raportul ONU intitulat "Situatia si perspectivele economiei mondiale in 2008".

"O incetinire mai accentuata a cresterii primei economii a lumii va da o grea lovitura mai multor tari sarace, deoarece va duce la o incetinire a comertului mondial si va pune capat scumpirii accentuate a materiilor prime de care au beneficiat in ultimii ani", arata documentul citat de AFP.

Raportul ONU arata ca economiile Japoniei si ale tarilor din Europa Occidentala nu sunt in masura sa compenseze incetinirea.

"Efectul de domino al unei recesiuni economice americane ar fi de a adanci cresterea bazata pe export a economiilor Chinei, Japoniei si a unor tari europene, ceea ce ar duce la o scadere a cererii din aceste regiuni pentru produse provenite din tarile in dezvoltare", mai arata raportul ONU.

Previziunile initiale ale ONU au indicat ca in 2008 va exista o incetinire a cresterii economice mondiale pana la un nivel de 3,4%, continuand tendinta din anii anteriori. Cresterea economica mondiala s-a temperat la 3,9% in 2006 si la 3,7% in 2007.

Raportul subliniaza ca in 2007 cresterea economica mondiala a fost "robusta", in conditiile in care mai mult de o suta de tari au avut cresteri ale venitului pe cap de locuitor de cel putin 3%.

In conformitate cu raportul ONU, economiile tarilor in dezvoltare si a celor emergente si-au marit contributia la comertul mondial de la 35% in anul 2000 pana la 40% in 2007.

"Cresterea economica din Africa s-a accelerat pana la aproape 6% in 2007", mai arata raportul ONU.

"Exista insa un pericol manifest si imediat ca economia lumii sa bata pasul pe loc. In al doilea semestru din 2007, declansarea problemelor de pe piata imobiliara din Statele Unite ale Americii si criza creditelor au suscitat incertitudine cu privire la pietele financiare internationale. Aceste probleme, corelate cu deprecierea dolarului si cu problemele nesolutionate ale gravelor dezechilibre mondiale, ar putea reduce si mai mult productia de pe pietele internationale", avertizeaza raportul ONU, citat de AFP.

Pentru ca un astfel de fenomen sa nu se intample, ONU sfatuieste efectuarea de "interventii internationale concertate vizand corectarea dezechilibrelor mondiale si calmarea problemelor de pe pietele de schimb".

O realiniere a ratelor de schimb este unul dintre elementele care ar permite combaterea dezechilibrelor mondiale, dar ONU avertizeaza ca "a se baza doar in ajustarea cursului valutar risca sa duca la pierderea increderii in dolar si sa determine abandonarea monedei americane, ceea ce ar grabi deprecierea acesteia".

Bancile centrale ale marilor puteri economice au luat diverse masuri pentru atenuarea tensiunilor financiare. Interventiile bancilor centrale "nu rezolva insa cauzele profunde ale dezechilibrelor enorme dintre tarile cu excedente financiare, cum ar fi China, Japonia si principalele tari producatoare de petrol, si tarile cu deficite financiare, in special Statele Unite", mai arata raportul.

NewsIn

Ultimele stiri pe BankNews.ro: