ANPC va initia o lege pentru formule clare si transparente de calcul al dobanzii variabile

Data publicarii: 01-07-2008 | Finante-Banci

Autoritatea Nationala pentru Protectia Consumatorilor (ANPC) va initia, pana in septembrie, o lege care va stabili formule clare si transparente de calcul al dobanzii variabile, ca urmare a controlelor efectuate in domeniul serviciilor bancare, a anuntat, marti, presedintele autoritatii.

Dobanzile practicate de banci pentru fiecare credit in parte ar urma sa fie formate din dobanda de baza a acelei banci plus o marja de profit si risc, nemodificabila. Pentru modificarea dobanzii de baza, banca ar urma sa fie obligata sa notifice clientul prin extrasul de cont, iar clientul va avea optiunea sa accepte majorarea dobanzii sau sa ramburseze integral creditul si sa il transfere la o alta banca.

"In momentul de fata, legislatia este saraca in modul de stabilire a dobanzilor variabile, bancile maresc dobanzile variabile dupa cum vor, percepand dobanzi mici pentru a noii clienti, dar marind dobanzile pentru clientii vechi", a declarat presedintele ANPC, Dan Vlaicu. El a adaugat ca, in momentul in care va fi stabilita o dobanda de baza a bancii si o marja fixa de profit si risc, marirea sau micsorarea dobazii se va face atat pentru clientii vechi, cat si pentru cei noi.

Propunerea legislativa a ANPC vine ca urmare a unui control, in ultimele luni, la peste 20 de institutii bancare, dintre care 14 au fost sanctionate. Cuantumul total al amenzilor este de 150.000 lei.

In 2008, ANPC a primit aproape 700 de reclamatii de la consumatori pentru deficiente ale serviciilor financiar-bancare.

Principalele abateri constatate de inspectorii ANPC sunt comisioanele introduse pe parcursul derularii contractelor, care nu erau mentionate la momentul incheierii acestora, tarifele mari pentru eliberarea unor adeverinte, modificarea dobanzilor si a comisioanelor fara notificare, tranzactii bancare eronate, inregistrarea consumatorilor la biroul de credit pentru datorii pe care acestia nu le aveau, deficiente in functionarea cardurilor bancare, nerespectarea ofertelor publicitare si comportamentul grosolan al angajatilor bancii.

Bancile sanctionate contraventional, pentru una sau alta dintre abaterile de mai sus, sunt  Banca Romaneasca, ABN Amro Bank, Volksbank, Credit Europe Bank, UniCredit Tiriac, Piraeus Bank, Raiffeisen Bank, BRD SocGen, Banca Comerciala Romana, CEC Bank, Bancpost, OTP Bank, Libra Bank si Banca Comerciala Carpatica.

NewsIn

Ultimele stiri pe BankNews.ro: