Romania va exporta ovine de 170 de milioane de euro, in 2008

Data publicarii: 14-09-2008 | Economie

Exportul de ovine se va ridica la 2,5 milioane de capete, cu o valoare de 170 de milioane de euro, in 2008, ramanand aproximativ constant fata de anul trecut, a declarat Mihai Dumitriu, presedintele Patronatului Crescatorilor si Exportatorilor Romani de Ovine.

Potrivit acestuia, 80% din productia destinata exportului merge catre piata comunitara, 10% reprezinta exportul in tarile arabe, iar 10% este exportul catre alte tari.

"Exporturile in viu sunt de 90%, iar exportul de carne de oaie este de 10%. Primele trei tari clasate dupa cantitatea importata sunt Grecia, Italia si Franta. Anul trecut Grecia a importat un milion de capete iar Italia 800 de mii ", a precizat presedintele patronatului.

Printre tarile in care Romania exporta oi se numara si Germania, Olanda , Spania, Ungaria, Bulgaria, dar si Libanul, Siria sau Libia.

Exista 700 de mii de gospodarii taranesti care cresc aceste animale, iar 1,5-2 milioane de romani se ocupa cu aceasta activitate", spune Mihai Dumitriu. Acesta a mai precizat ca la noi in tara exista 80 de centre de colectare a ovinelor, pentru comertul intracomunitar, iar 85% din cantitate este asigurata de cei 31 de membrii ai Patronatului Crescatorilor si Exportatorilor Romani de Ovine.

NewsIn

Ultimele stiri pe BankNews.ro: