Isarescu: Guvernele Romaniei nu trebuie sa fie obsedate de crestere economica, care va continua

Data publicarii: 17-09-2008 | Economie

Economia Romaniei are toate ingredientele pentru a continua sa creasca in urmatorii ani, insa cea mai mare greseala a viitoarelor guverne ar fi sa se uite obsedant la avansul economic, a declarat miercuri guvernatorul BNR, Mugur Isarescu.

"Cu o rata a economisirii de 10%, investitii straine directe si fonduri europene, Romania are toate ingredientele pentru crestere economica in urmatorii ani, insa nu trebuie sa ne uitam la accelerarea cresterii economice. Aceasta e o tentatie extraordinara", a spus Isarescu.

Guvernatorul BNR a estimat investitiile straine directe din acest an la peste 10 miliarde euro, cifra avansata recent si de ministrul economiei si finantelor, Varujan Vosganian, dar si de seful Institutului National de Statistica (INS).

"Investitiile straine directe vor depasi, probabil, 10 miliarde euro in acest an. Nu stim ce se va intampla la anul, dar potentialul este de a tragere a acestor investitii", a mentionat Isarescu.

El a avertizat, insa, in privinta riscurilor pe care le presupune supraincarcarea politicii economice si a amintit ca este nevoie de o intarire a politicii de venituri si a celei fiscale "in totalitate, si ca structura".

"Accentul trebuie pus pe cheltuieli bugetare pentru infrastructura, nu de consum", a mai spus Isarescu.

Guvernatorul a mentionat ca, statistic, Romania se afla in al zecelea an de crestere economica, inceputa in al treilea trimestru din 1999, dupa aproape trei ani de recesiune severa, perioada marcata de falimente bancare, inchideri de mine si mineriade.

"Eu am ajuns premier pe acest val de redresare. Din pozitia in care eram, incercam sa conving partenerii politici ca urmeaza o perioada de crestere de zece ani. Cu un mix sanatos, ciclul se mai poate prelungi, sa speram, pana la aderarea in zona euro", a declarat Isarescu.

Guvernatorul BNR a subliniat importanta infrastructurii si a sfatuit guvernele viitoare sa se concentreze pe acest aspect.

"Infrastructura este treaba guvernului, fie ea fizica sau umana. Statul s-a ocupat in trecut mai mult de privatizare, de dezmembrarea sectorului public, decat de sectorul public", a adaugat Isarescu.

Romania este singura tara din UE pentru care Comisia Europeana a revizuit in urcare, in primavara, prognoza de crestere economica pentru acest an, de la 5,9% la 6,2%. Insa Bruxelles-ul vede o temperare mai puternica a avansului PIB in 2009, la 5,1% - fata de 5,8% in estimarile publicate in noiembrie trecut.

In prima jumatate a acestui an, economia Romaniei a crescut cu 8,8%, pe fondul unui avans sustinut in constructii si servicii.

NewsIn

Ultimele stiri pe BankNews.ro: