Patrahau, BT: Dobanzile la depozitele in lei pot creste mai mult decat la euro

Data publicarii: 18-12-2008 | Finante-Banci

Dobanzile depozitelor in euro depind de disponibilitatile deponentilor, motiv pentru care cresterea in continuare a acestora este mai dificila, in timp ce depozitele in lei, desi permit un avans mai mare al dobanzilor, sunt conditionate de disponibilitatea celor care iau credite.

"Nu cred ca dobanzile depozitelor in euro mai pot creste foarte mult, de la nivelul maxim actual oferit pe piata, de 7,25% pe an. pentru acestea, avansul este limitat de disponibilitatile deponentilor. Pentru depozitele in lei povestea este diferita, am mai vazut dobanzi de 100%", a declarat directorul general adjunct al Bancii Transilvania, Ionut Octavian Patrahau.

El a explicat insa ca plafonarea dobanzilor pentru depozitele in lei va fi totusi conditionata de nivelul dobanzilor la creditele date de banci in moneda nationala.

"Degeaba ajungem cu dobanda la depozitele in lei la 30% pe an, pentru trebuie sa ne gandim ca nu mai vrea nimeni credit in lei cu o dobanda de 35% pe an", a adaugat Patrahau, in cadrul unei conferinte sustinute de Banca Transilvania si Banca Europeana pentru Reconstructie si Dezvoltare (BERD), ocazionata de semnarea acordului pentru un imprumut.

Reprezentantul BT considera ca, in conditiile crizei financiare internationale, dezavantajele bancii s-au transformat in directii favorabile de dezvoltare.

"Nu am avut multa finantare externa in valuta, asa ca nu am incurajat acest tip de credit. Nu ne-am permis sa ne orientam catre finantarea de proiecte imobiliare de anvergura sau mari companii, ne-am indreptat catre firmele mici si mijlocii, iar aceste asptecte lucreaza acum in avantajul nostru", a spus Patrahau.

El a adaugat ca, avand in vedere pozitionarea favorabila a bancii in contextul actual dificil, Banca Transilvania nu are in vedere concedieri sau inchiderea unor unitati din reteaua bancara.

"Cred ca, in prezent, suntem corect pozitionati, pe finantarea de IMM-uri", a mai spus reprezentantul BT.

NewsIn

Ultimele stiri pe BankNews.ro: