Garda Financiara va opri masinile in trafic si va legitima oamenii

Data publicarii: 27-04-2009 | Finante-Banci

Controalele nu se vor domoli cu "ocazia" impozitului forfetar, asa cum a promis ministrul Finantelor, Gheorghe Pogea. Ba mai mult, agentii economici vor fi fugariti pe strazi de o noua specie: comisarul de Garda Financiara in uniforma. El va putea opri masini in trafic si va putea legitima cetatenii care aduc a evazionisti, potrivit declaratiilor sefului ANAF, Sorin Blejnar.

Cu cat se vor diminua controalele din momentul aplicarii impozitului forfetar?

Eu provin din control (Sorin Blejnar a fost comisar general al Garzii Financiare - n.red.) si, de cand m-am instalat pe scaunul ANAF, am intensificat controalele. In nici un moment nu ma gandesc ca societatile comerciale sa nu mai fie verificate atunci cand intervine acest impozit minim. Intr-un fel voi incerca sa reduc anumite controale. Cred ca am reusit in trei luni sa reduc niste controale stupide. Acelea facute pe bulevarde fara nici o documentare in spate. Eu vreau sa fac o analiza de risc inainte sa ma duc la o verificare.

Nu vreau sa fac controale de urmatoarea maniera: Garda Finan­ciara, astazi verificati Bulevardul Libertatii!

Pai cam asa s-a facut pana acum.

Intr-o oarecare masura… am putea crede ca s-a facut pana acum chestia asta. Ce pot sa va spun este ca in ultimii trei ani, cat am lucrat la Garda Financiara, chiar si din pozitia mai joasa pe care o aveam am incercat sa directionez controalele catre niste domenii sensibile, sa fie temeinice, nu catre cazuri in care controlorul bifeaza ca a dat o amenda, iar contribuabilul zice "a venit iar Garda si a dat amenzi. Am scapat, mai vine o data la sfarsitul anului si gata".

Puteti garanta ca de acum incolo firmele nu vor mai avea cum sa zica "Garda nu iese pe usa fara sa dea amenda"?

As putea garanta punandu-va la dispozitie activitatea mea de comisar cu functie de executie, din 2000 pana in 2005, cand am fost avansat comisar adjunct. Mai mult de jumatate dintre verificarile pe care le-am facut nu s-au finalizat cu aplicarea de amenzi. In parte, n-am gasit deficiente. Si, daca n-am gasit, n-am cautat nod in papura firmei, pentru ca rolul Fiscului nu e sa dea amenzi, ci sa scoata la suprafata elementele gri si negre din economie. Cealalta parte, care de asemenea n-a primit amenzi de la mine, cred ca si-ar fi dorit sa primeasca. Nu le-am mai dat pentru ca faptele erau atat de grave incat depasisera contraventia si s-au oprit pe masa PNA-ului de la vremea aceea. Sigur, eu nu-i pot controla pe toti. Sunt 10.000 de controlori. Abuzuri au fost, sunt si vor mai fi.
 
Cine se asaza pe scaunul asta si spune ca intr-o luna, un an sau un mandat intreg reuseste sa termine cu aceste chestiuni este un demagog. Vrem sa sporim puterea Garzii Financiare. Sa dam posibilitatea comisarului sa opreas­ca o masina in trafic, despre care exista anumite indicii ca transporta marfuri fara documente. Sa-i dam posibilitatea comisarului sa legi­timeze o persoana. Nu ma refer la dumneavoastra ca ziarist sau la mine ca sef ANAF. Ma refer la participarea comisarului la monitorizarea activita­tii economice. Iar aceasta se face in strada. Comisarul trebuie sa fie in strada, cu o masina inscriptionata, im­bracat in uniforma. Eu cred ca un functionar public, daca are o unifor­ma, pe mine, care vreau sa-l mituiesc, ma face sa fiu mai retinut. Uniforma imprima res­pect.

Cand si cum vreti sa introduceti aceste "puteri" si uniforme la Garda?

Aceste lucruri fac parte dintr-un act normativ pe care vreau sa-l promovez. Vreau sa-l oblig pe comisar sa lucreze in trei schimburi, sa stea pe centura Bucurestiului si sa-mi opreasca TIR-urile de fructe si cisternele acelea cu alcoolul care se face pe acolo noaptea, clandestin. Acum nu pot sa fac asta. Pentru ca Garda nu are dreptul sa opreasca o masina, n-are dreptul sa-l legitimeze pe sofer. N-am dreptul sa indisponibilizez marfa. Nu pot sa-i fac un sechestru asigurator. Eu, Garda Financiara!

Toata treaba asta cu uniforma si cu opritul masinilor pe strada nu va va aduce un conflict cu politia?

Eu nu as vorbi despre un conflict. Atat eu, cat si politia trebuie sa avem acelasi scop pe domeniul economic: sa combatem evaziunea fiscala. Multe dintre activitatile noastre se suprapun si acum cu cele ale politiei economice. Referitor la partea de oprire a masi­nilor si la uniforma, nu cred ca ar trebui sa deranjeze. Pentru ca, daca ne uitam in Regulamentul de circulatie, patrula scolara are dreptul sa opreasca masini. Eu n-am spus ca un comisar de Garda Financiara va opri o domni­soara pe Magheru ca vorbea la telefon. Dar daca dvs. sunteti intr-o dubita cu o sapca trasa pe ochi, pe centura Bucu­restiului, si din dubita dvs. descarcati niste baxuri de tigari, cred ca dreptul comisarului ar trebui sa fie sa va opreasca si sa va legitimeze, sa va ia la sediu si sa verifice calitatea documentelor de provenienta a marfii.

Cum va propuneti sa strangeti mai multi bani la buget in timp de criza?

Incurajand un marketing fiscal agresiv in perioada urmatoare. O sa incerc sa explic contribuabilului ca trecem printr-o perioada grea. Nu doar noi in Romania, ci toata lumea. Contribua­bilul trebuie sa inteleaga ca trebuie sa-si plateasca impozitele si taxele. Ca daca nu si le plateste si face evaziune fiscala vine Garda Financiara, il opres­te cu masina cand transporta tigarile alea fara acte, ii opreste marfa, iar pe el il da pe mana Parchetului. Instanta ii da 20 de ani de puscarie.

Integral in Cotidianul

Ultimele stiri pe BankNews.ro: