Strainii au injectat peste 150 milioane euro in firmele romanesti de asigurari in semestrul I
Data publicarii: 10-08-2009 | AfaceriInfuziile de capital din strainatate in companiile de asigurari care activeaza in Romania au depasit 150 milioane euro in primul semestru din acest an, in crestere fata de prima jumatate a anului trecut, cand depaseau 113 milioane euro, potrivit datelor Oficiului National al Registrului Comertului.
Cea mai mare infuzie de capital a fost facuta in primul semestru din 2009 de francezii de la Groupama, cu un aport total de peste 63,1 milioane euro. Din aceasta suma, circa 21,65 milioane euro au ajuns la capitalul social al BT Asigurari, alte 35 milioane euro - la capitalul asiguratorului Asiban, iar restul de 6,4 milioane euro au ajuns la capitalul OTP Garancia, toate cele trei companii fiind controlate de Groupama.
La mica distanta se afla Uniqa Asigurari (fosta Unita), ai carei actionari austrieci i-au majorat capitalul social cu 41,7 milioane euro, in vreme ce KD Life si-a marit capitalul cu circa 14,7 milioane euro, in trei randuri in prima jumatate a acestui an.
Aviva Asigurari de Viata si-a majorat capitalul social in februarie cu 7,68 milioane euro.
Datele publicate de Registrul Comertului includ primele 40 de companii care au primit aport la capitalul social, dupa valoarea sumelor alocate.
Reprezentantii companiilor de asigurari au atras atentia in ultima vreme ca firmele au nevoie de aporturi suplimentare de capital, cu care sa faca fata pierderilor semnficative, amplificate de criza financiara.
Piata romaneasca de asigurari a crescut cu 5,55% in primul semestru al acestui an, pana la 4,67 miliarde lei, avansul de pe segmentul asigurarilor generale compensand declinul inregistrat de asigurarile de viata, potrivit datelor provizorii anuntate de Comisia de Supraveghere a Asigurarilor (CSA).
In 2008, aproape doua treimi dintre asiguratorii de pe piata romaneasca au terminat pe minus, pierderea neta la nivelul pietei fiind de 158 milioane euro.
NewsIn
Ultimele stiri pe BankNews.ro:
- Deloitte România a asistat Grupul PIB în preluarea brokerului de asigurări STEIN Bestasig
- Studiu EY: Investițiile străine directe în Europa scad pentru prima dată de la pandemie
- Studiu: România se află pe locul 89 în clasamentul celor mai atrăgătoare țări pentru cei care vor să lucreze în străinătate
- Reff & Asociatii si Deloitte Romania au asistat proprietarii Expo Market Doraly in vanzarea integrala a parcului comercial catre dezvoltatorul imobiliar WDP
- Revolut depășește 2 milioane de clienți ai aplicației Revolut <18
- Studiu Deloitte: Majoritatea liderilor de business din Romania considera ca PNRR va contribui la competitivitatea economiei locale in urmatorii cinci an
- Cum vor ajuta soluțiile AI în procesele de optimizare fiscală ale companiilor?
- Studiu Deloitte: Tranzitia catre economia circulara a incetinit la nivel global in 2023
- Studiu Deloitte: prețul, primul criteriu în alegerea mașinii. Motoarele pe combustie internă revin pe creștere în preferințele consumatorilor
- Prysmian deschide la București un nou birou al Centrului de Excelență în IT
- Lucian Anghel preia funcția de Director General-Adjunct al Libra Internet Bank
- Schneider Electric colaborează cu NVIDIA în proiectarea centrelor de date AI
- Ce este taxa pe lux și și cine va trebui să o plătească începând din acest an
- Flix raportează un venit total de 2 miliarde de euro în 2023
- Banca Transilvania & OTP Group, acord pentru achizitia OTP Bank Romania si subsidiare