Viitorul automobilelor electrice depinde de pretul petrolului, considera seful Renault

Data publicarii: 16-09-2009 | Auto

Directorul general al Renault, Carlos Ghosn, a afirmat ca viitorul masinilor electrice depinde de pretul petrolului, o crestere a acestuia stimuand vanzarile, iar constructorul auto francez cheltuieste 4 miliarde euro pentru dezvoltarea de autovehicule propulsate de baterii, potrivit Bloomberg.

"Daca pretul petrolului scade sub 70 dolari (pe baril), vom avea o problema. Insa, daca acesta ajunge la 200 dolari, ecuatia e foarte simpla, iar daca trece de 200 dolari atunci situatia se simplifica si mai mult", a spus Ghosn, la salonul auto de la Frankfurt.

Renault a anuntat ca vrea sa vanda 100.000 de masini electrice pana in 2016 in Israel si Danemarca, primele tari care au angajat partenerul american al Renault, Better Place, sa creeze retele nationale de statii pentru incarcarea si schimbarea bateriilor. Renault si Better Place planuiesc sa inchirieze baterii mai degraba decat sa le vanda drept componente ale masinii.

Renault si Nissan vor propune modele electrice concurente generatiei noi de autoturisme hibrid (pe benzina si electrice) ale Toyota Motor Corp. Modelul Fluence, prezentat pentru prima data la Frankfurt, ar putea deveni dupa 2011 prima masina electrica lansata masiv pe piata, daca acordul cu Better Place aduce beneficii.

Ghosn estimeaza ca piata masinilor electrice va ajunge la o cota de piata de 10% pana in 2020, fata de 1,5-2% cat anticipeaza reprezentatii Volkswagen sau 0,6% prevazuta de compania de consultanta IHS Global Insight. Pentru aceasta va fi nevoie insa de inbunatatirea capacitatii bateriilor, care limiteaza functionarea masinii la 160 km la o singura incarcare.

NewsIn

Ultimele stiri pe BankNews.ro: