PAID confirma ca Marius Bulugea a fost numit director general al societatii

Data publicarii: 15-10-2009 | Actualitate

Pool-ul de Asigurare Impotriva Dezastrelor (PAID) a confirmat numirea lui Marius Bulugea in functia de director general al societatii in cadrul sedintei de miercuri dupa-amiaza a consiliului de administratie al PAID.

Marius Bulugea, cunoscut specialist al pietei asigurarilor, ocupa in prezent functia de director general al Directiei Reglementari si Autorizari Asigurari Obligatorii in cadrul Comisiei de Supraveghere a Asigurarilor (CSA), se arata intr-un comunicat transmis joi de PAID.

"Directorul General va trebui ca, intr-o prima etapa, sa elaboreze schema de organizare a nou-formatei societati", a declarat noul director general al PAID, Marius Bulugea.

"Vom incepe demersurile pentru organizarea PAID si selectarea furnizorului sistemului IT. De asemenea, vom avea discutii cu reasiguratorii si brokerii de profil pentru gasirea celei mai avantajoase variante de plasare a riscurilor", a declarat presedintele PAID, Constantin Toma.

Consiliul de administratie al Pool-ului de Asigurare Impotriva Dezastrelor are sapte membri, din care cinci din partea firmelor care urmeaza sa incheie asigurari obligatorii de locuinte, iar doi sunt numiti de arbitrul asigurarilor.

Din partea actionarilor ce detin 15% din actiunile PAID au fost numiti Radu Mustatea (Astra Asigurari), Denis Rousset (Groupama Asigurari) si Constantin Toma (din partea Clal Romania Asigurari Reasigurari). Din partea celorlalti actionari ai PAID au fost numiti Nicolae Musat (City Insurance) si Adina Bacioiu (Generali Romania).

Din partea CSA au fost numiti Marinela Nemes si Mihai Buzea.

Societatile de asigurari care au semnat actul constitutiv de infiintare a PAID sunt Astra Asigurari, Groupama Asigurari, Clal Romania, Uniqa Asigurari, City Insurance, Certasig, Ardaf, Generali Asigurari, Carpatica Asig, EuroIns Romania, Grawe Romania Asigurare, Credit Europe Asigurari si ABC Asigurari.

Asigurarea obligatorie a locuintelor acopera riscul de cutremur, alunecari de teren ori inundatii, pentru fiecare constructie cu destinatia de locuinta.

Suma maxim asigurata este de 20.000 euro pentru locuintele de tip A si de 10.000 euro pentru locuintele de tip B. Prima obligatorie este de 20 euro in cazul locuintelor tip A si de 10 euro in cazul locuintelor tip B.

NewsIn

Ultimele stiri pe BankNews.ro: