Lucian Anghel, BCR, estimeaza ca vor fi mai multi bani pentru economia reala

Data publicarii: 11-03-2010 | Finante-Banci

"Sectorul bancar e dispus oricand sa finanteze exporturile, infrastructura, energia si marile exploatatii agricole", explica economistul-sef al bancii

Primul interviu din campania "Cum sa supravietuim in 2010. Ghid de prim ajutor economic" l-a acordat pentru "Financiarul" economistul-sef al BCR, Lucian Anghel, care spune ca anul acesta sectorul privat va avea mai multi bani pentru ca statul va absorbi resurse mai putine din piata interna.

Anghel sustine ca dobanda de politica monetara a BNR va atinge la sfarsitul anului 6%, in paralel cu o noua reducere a rezervelor minime obligatorii atat pentru lei, cat si pentru valuta.

Financiarul: Care credeti ca este principala cauza a inghetarii creditarii private: lichiditatea scazuta din sistemul bancar, in urma imprumuturilor masive facute de stat, sau absenta unei cereri solvabile din partea companiilor si a persoanelor fizice?

Lucian Anghel: Creditarea privata continua si a continuat, BCR si alte banci sustinand permanent atat sectorul companiilor, cat si cel al gospodariilor populatiei prin acordarea de noi credite. Cererea solvabila de credite este insa mai scazuta in comparatie cu anii anteriori si estimam ca va ramane la aceste niveluri relativ reduse inca o perioada de timp din cauza situatiei dificile din economie cu reflex in piata muncii - somaj in crestere, venituri in scadere, incertitudini cu privire la viitor.

Chiar daca datele statistice referitoare la productia industriala arata deja primii zori ai iesirii din recesiune a Romaniei, cred ca vom putea proclama iesirea definitiva din recesiune numai atunci cand economia reala va fi capabila sa genereze net noi locuri de munca si sa absoarba o parte din somerii existenti. In acel moment vom putea observa si o revenire sustenabila a procesului de creditare, dar ritmurile anuale de crestere vor fi inferioare celor din perioada anterioara recesiunii.

Care credeti ca va fi primul sector al economiei pe care bancile vor fi predispuse sa-l crediteze?

BCR si alte banci sunt dispuse chiar si in prezent sa finanteze activitatatile viabile pe termen mai lung sau proiecte de investitii familiale precum achizitia de noi locuinte de catre persoanele fizice prin programul "Prima casa".

Sectoarele industriale orientate in special catre export, sectorul constructiilor care lucreaza pe baza de comenzi ferme si dezvolta proiecte solide (lucrari de infrastructura de exemplu), sectorul energetic sau agricultura, realizata la standarde europene pe mari exploatatii, sunt cateva exemple de sectoare pe care bancile sunt dispuse oricand sa le crediteze.

Credeti ca Executivul va continua sa-si finanteze deficitul bugetar si sa-si refinanteze datoria publica scadenta de pe piata interna si in 2010 sau va iesi pe piata externa, in conditiile in care se pare ca aceasta a fost ultima transa de la FMI cu o asemenea destinatie?

Deficitul bugetar va fi mai scazut in 2010 in comparatie cu anul anterior si aceasta este o veste buna, insemnand necesitati de finantare mai reduse ale Ministerului de Finante. Cred ca in 2010 Ministerul de Finante va continua sa atraga sume in lei de pe piata interna, incercand eventual o diversificare a instrumentelor prin extinderea maturitatilor, dar se va adresa si pietelor externe.

Integral in Financiarul

Ultimele stiri pe BankNews.ro: