Franks, FMI: In mod sigur, in urmatoarele luni taxele nu vor creste

Data publicarii: 04-05-2010 | Economie

Seful misiunii FMI in Romania, Jeffrey Franks, a declarat ieri ca taxele nu vor creste, desi veniturile la buget in primele luni ale anului au fost mai mici decat se anticipase. "In mod sigur, in urmatoarele luni taxele nu vor creste", a spus el, dupa discutiile cu autoritatile romane.

Reprezentantul Fondului a refuzat sa comenteze asupra unei eventuale modificari a deficitului bugetar al Romaniei pentru 2010, dar a afirmat ca au fost inregistrate progrese si ca, in continuare, sunt studiate cifrele si situatiile prezentate de autoritatile romane.

"Lucram cu partea romaneasca, iar concluziile vor fi la sfarsit", a precizat Franks. Ministrul transporturilor, Radu Berceanu, a declarat ieri ca propunerea sa de crestere a deficitului bugetar peste tinta convenita, pentru a aloca mai multi bani investitiilor, nu a fost acceptata, reprezentantii Fondului aratand ca exista surse din cresterea incasarilor la buget sau reducerea costurilor nejustificate.

Potrivit ministrului, reprezentantii Fondului au prezentat mai multe posibilitati de atragere de fonduri, prin cresterea incasarilor la buget, taierea cheltuielilor nejustificate sau parteneriatele public-private.

Ministrul economiei, comertului si mediului de afaceri, Adriean Videanu, a declarat ca discutiile cu reprezentantii FMI au durat foarte putin pentru ca toti parametrii conveniti au fost respectati. "Am discutat mai mult de Compania Nationala Cai Ferate, dar toti indicatorii de performanta stabiliti cu FMI, in ceea ce priveste scaderea cheltuielilor, arieratelor si incadrarea in bugetele pe care le-am stabilit, toti au fost respectati", a spus Videanu.

Ministrul finantelor publice, Sebastian Vladescu, a declarat ca una dintre analizele discutate cu echipa FMI prezenta la Bucuresti indica scaderea economiei si in acest an, precizand insa ca nu a fost inca stabilita o estimare finala.

Intrebat daca este luata in calcul o crestere economica negativa si in acest an, Vladescu a raspuns ca "este unul din rezultatele analizei".

Reprezentantii FMI au avut ieri o serie de intalniri la care au participat oficiali ai Ministerului Finantelor, ministrul transporturilor, Radu Berceanu, si ministrul economiei si comertului, Adriean Videanu.

Oficialul Finantelor Publice a aratat ca deocamdata nu s-a stabilit nimic concret cu Fondul, discutiile vizand in principal realizarile privind veniturile, cheltuielile, deficitul bugetar si masurile structurale.

Curentul

Ultimele stiri pe BankNews.ro: