Vladescu sustine ca exista mai multe variante privind cresterea cotei unice si a TVA

Data publicarii: 04-05-2010 | Economie

Ministrul Finantelor, Sebastian Vladescu, sustine ca exista mai multe variante referitoare la cresterea cotei unice si a TVA, dar ca nu s-a discutat inca despre majorarea TVA la 25%, dupa ce surse guvernamentale au declarat ca FMI a cerut majorarea cotei unice la 20% si a TVA la 25%.

"Exista mai multe variante. S-au dicutat mai multe variante si ieri si alaltaieri", a raspuns Vladescu, intrebat daca FMI a propus cresterea cotei unice la 20% si a TVA la 25%.

Ministrul Finantelor a precizat ca nu s-a discutat in Guvern o posibila crestere a TVA la 25%.

Surse guvernamentale au declarat marti pentru NewsIn ca Fondul Monetar International (FMI) s-a aratat inflexibil in discutiile cu Guvernul din zilele acestea si a cerut majorarea cotei unice la 20% si a TVA la 25%.

Reprezentantii executivului au afirmat, insa, ca ministrii cabinetului Boc nu sunt de acord cu o eventuala crestere a taxelor in semestrul II din acest an, intrucat "o majorarea a TVA in plina recesiune ar duce la scadere economica si in 2010".

Ministrul Finantelor declara, luni, la finalul discutiilor cu reprezentantii Fondului Monetar International (FMI) ca "unul dintre rezultatele analizei" o reprezinta si cresterea economica negativa, insa nu a precizat o cifra in acest sens.

"Este unul dintre rezultatele analizei", a raspuns ministrul intrebat fiind daca ia in considerare o crestere negativa in acest an, dupa ce initial se vorbea despre o crestere economica a Romaniei de 1,3% in 2010, iar ulterior de 0,8%.

Declaratia ministrului Finantelor a venit la scurt timp dupa ce ministrul Transporturilor avertiza ca economia Romaniei va scadea si in 2010 daca Fondul Monetar International nu va accepta cresterea deficitului bugetar, estimat in prezent la 5,9% din PIB.

Ulterior, la finalul discutiilor de luni cu reprezentantii Fondului, Radu Berceanu a precizat ca FMI nu accepta cresterea deficitului bugetar pentru a aloca mai multi bani pentru investitiile in infrastructura, ci recomanda Guvernului sa reduca alte cheltuieli pentru a investi banii economisiti.

Seful misiunii FMI in Romania, Jeffrey Franks, nu a dorit sa comenteze despre tinta de deficit si posibilitatea majorarii acesteia sau despre cresterea taxelor, precizand insa ca taxele nu vor creste in urmatoarele luni.

NewsIn

Ultimele stiri pe BankNews.ro: