Credit Suisse: grecii de la NBG vor oferi mai mult pentru CEC

Data publicarii: 02-09-2006
Credit SuisseEste foarte probabil ca National Bank of Greece (NBG) va oferi mai mult decat banca ungara OTP pentru pachetul majoritar de actiuni al CEC, considera analistul Hugo Swann de la Credit Suisse, citat intr-un articol publicat, vineri, de jurnalul financiar online Portfolio. National Bank of Greece (NBG) a anuntat ca va incerca sa rascumpere actiunile in exces rezultate in urma majorarii de capital destinate finantarii achizitionarii CEC, daca va pierde competitia cu OTP, a amintit Swann. Aceasta "mareste probabilitatea ca NBG sa ofere mai mult decat OTP", a declarat el.

Depunerea ofertelor finale este programata pentru 15 septembrie, iar decizia autoritatilor romane este asteptata pentru sfarsitul lunii.

Autoritatile romane au anuntat amanarea termenului de depunere a ofertelor finale imbunatatite pentru privatizarea CEC, deoarece ofertantii au cerut un audit partial al rezultatelor semestriale obtinute de CEC. Termenul initial pentru anuntarea castigatorului era 31 august 2006. Preluarea efectiva a CEC de catre un investitor, respectiv inregistrarea unui alt actionariat la Registrul comertului, ar putea avea loc in martie 2007, potrivit declaratiilor presedintelui CEC, Eugen Radulescu.

Sursa: NewsIn

Ultimele stiri pe BankNews.ro: