Banca Mondiala va analiza pe 20 ianuarie acordarea unui nou imprumut de 300 mil. euro pentru Romania

Data publicarii: 13-01-2011 | Economie


Consiliul directorilor Bancii Mondiale va lua in discutie pe 20 ianuarie acordarea celui de-al doilea imprumut pentru politici de dezvoltare (DPL2) pentru Romania, in valoare de 300 milioane euro, urmand ca tragerea sa fie efectuata ulterior, dupa indeplinirea formalitatilor.

Potrivit unui comunicat transmis de Ministerul Finantelor Publice (MFP), ministrul de resort, Gheorghe Ialomitianu, s-a intalnit miercuri cu o delegatie a Bancii Mondiale, condusa de vicepresedintele pentru Europa si Asia Centrala, Philippe Le Houerou. La intalnire au participat secretarii de stat din MFP, presedintele ANAF si experti din cadrul ministerului.

"In cadrul intalnirii s-au discutat modalitatile de reflectare a concluziilor vizitei avute in Romania in procesul de revizuire a Strategiei de parteneriat de tara cu Banca Mondiala, precum si care va fi rolul MFP in prioritizarea investitiilor publice in perioada urmatoare. Totodata, au fost analizate modalitatile de implementare a recomandarilor Bancii Mondiale in privinta restructurarii MFP si ANAF, rezultate in urma analizei functionale in domeniul finantelor publice", se spune in comunicat

De asemenea, autoritatile romane si reprezentantii Bancii Mondiale au agreat ca toate proiectele de reforma a institutiilor publice sa se realizeze cu prioritate prin accesarea de fonduri europene. Reprezentantii Bancii Mondiale si-au manifestat disponibilitatea de a asigura asistenta tehnica in vederea implementarii recomandarilor rezultate din analiza functionala.

"Avand in vedere indeplinirea angajamentelor asumate, cel de-al doilea imprumut pentru politici de dezvoltare (DPL2), in valoare de 300 milioane euro, va fi analizat de Consiliul directorilor Bancii Mondiale pe 20 ianuarie 2010, urmand ca tragerea sa fie efectuata ulterior, dupa indeplinirea formalitatilor prevazute de legislatia romana si de procedurile bancii", se mai arata in comunicat.

In cadrul pachetului de asistenta financiara agreat cu institutiile internationale, Banca Mondiala ofera sprijin sub forma a trei imprumuturi pentru politici de dezvoltare (DPL) in valoare totala de 1 miliard euro. Primul DPL, in valoare de 300 milioane, a fost aprobat si semnat in septembrie 2009, fiind tras pe 21 octombrie 2009.

 

NewsIn

Ultimele stiri pe BankNews.ro: