Isarescu:Daca in 2012 vom avea in continuare slabiciuni electorale, ne indepartam de adoptarea euro

Data publicarii: 13-01-2011 | Finante-Banci


Adoptarea monedei euro ar putea sa nu se realizeze in 2015, ci sa fie amanata, daca in 2012 "vom dovedi in continuare slabiciuni electorale", a declarat guvernatorul Bancii Nationale a Romaniei, Mugur Isarescu, miercuri seara, intr-un interviu acordat postului public de televiziune.

"Noi am spus ca aceasta tinta (de adoptare a monedei unice - n.r) are un rol pozitiv, fiind un catalizator al reformelor. Este un fel de far care ne face sa nu ne pierdem drumul spre ceea ce trebuie sa facem in viitor. 2015 depinde foarte mult de ce vom face in 2011 si de ce vom face in 2012. Daca in 2012 vom dovedi in continuare slabiciuni electorale, ne indepartam de tinta din 2015. Nu este exclus sa intram in 2015, insa, pe masura ce timpul trece, 2015 devine o tinta mai indepartata. Dar nu ar fi o catastrofa ca in loc de 2015 sa fie 2016", a declarat Mugur Isarescu la TVR.

Guvernatorul BNR a spus ca, daca am fi in zona euro, disciplina bugetara ar fi mult mai puternica. De asemenea, arieratele, despre care se discuta daca ar fi sau nu ar fi bine sa fie lichidate, nu ar trebui sa existe.

 Totodata, Mugur Isarescu a declarat ca probleme din zona euro ne afecteaza. "Ne-ar afecta mai mult daca am fi inauntrul ei. Nu judec cum este bine sau rau (sa fim in zona euro -n.r), judec cu faptul ca suntem la granita zonei euro si contagiunea poate oricand sa apara", a spus Isarescu.

Guvernatorul a explicat ca proiectul euro a fost construit pe un pilon solid, Banca Cetrala Europeana, dar pe "doua picioare extrem de fragile": diciplina fiscala si cooperarea politica. "Ori un echilibru intr-un singur picior este destul de greu de asigurat", a precizat guvernatorul.

 

NewsIn

Ultimele stiri pe BankNews.ro: