Garanti Bank: Ne propunem pentru 2011 cresterea creditelor cu 30% si a depozitelor cu 25%

Data publicarii: 08-03-2011 | Finante-Banci


Directorul general al Grupului Garanti, Murat Atay, a declarat marti ca, pe langa profitabilitate, Garanti Bank isi mai propune pentru 2011 cresterea creditelor cu 30%, dezvoltarea nivelului activelor cu 20% si majorarea depozitelor cu 25%.

La sfarsitul anului 2010, nivelul activelor totale ale Garanti Bank a inregistrat o crestere de peste 70% fata de 2009, depasind valoarea de 1,4 miliarde euro.

Totodata, totalul creditelor acordate s-a majorat pana la valoarea de 786 de milioane euro, cu 45% mai mult fata de 2009. In plus, numarul de clienti s-a marit cu 40%, depasind 200.000. Depozitele s-au dublat, ajungand la 560 de milioane euro, in timp ce numarul cumulat al cardurilor de debit si credit a depasit 200.000.

"Vom continua sa investim in dezvoltarea operatiunilor din Romania si, in acelasi timp, ne mentinem planul initial de a deveni profitabili in acest an si de a ne clasa in primele 10 banci ca nivel al activelor in viitorul apropiat. Pe langa profitabilitate, banca isi mai propune pentru 2011 cresterea creditelor cu 30%, dezvoltarea nivelului activelor cu 20% si majorarea depozitelor cu 25%. De asemenea, intentionam sa ne marim portofoliul cardurilor de credit cu peste 50%, depasind numarul de 115.000 de carduri de credit," a declarat Murat Atay.

Garanti Bank are in prezent o retea nationala de 74 de unitati, cu 25 de agentii mai mult decat la sfarsitul anului 2009.

Pe langa Garanti Bank, Grupul Garanti reuneste Garanti Leasing, Garanti Credite de Consum si Garanti Credite Ipotecare, care isi desfasoara activitatea pe piata locala sub coordonarea Garanti. Cele trei IFN-uri completeaza  gama de oferte a Garanti Bank cu produse specifice de leasing (leasing financiar - vehicule, echipamente si imobiliar - si sale & lease-back) si servicii de administrare a flotelor, credite de consum, precum si credite ipotecare dedicate achizitiei de imobile si terenuri sau refinantarii altor credite.

Grupul Garanti a finalizat recent procesul de integrare si rebranding in care au fost implicate cele trei institutii financiare non-bancare care au functionat pana la finele anului trecut sub marca GE Money. Grupul ofera servicii financiare pe piata locala catre peste 450.000 de clienti.

 

NewsIn

Ultimele stiri pe BankNews.ro: