Principalele decizii ale summitului zonei euro
Data publicarii: 27-10-2011 | Actualitate
Summitul zonei euro incheiat in noaptea de miercuri spre joi a condus la un ansamblu de masuri pentru solutionarea crizei, intre care reducerea cu 50% a datoriei Greciei fata de creditorii privati si intarirea Instrumentului European de Stabilitate Financiara (FESF), semnaleaza AFP, care detaliaza aceste masuri.
AJUTORUL PENTRU GRECIA
Bancile si fondurile de investitii private au acceptat sa renunte voluntar la 50% din creantele lor asupra datoriei Greciei pana in 2020: concret, cu incepere din ianuarie 2012, ele vor schimba obligatiunile elene pe care le detin cu unele a caror valoare va fi diminuata cu jumatate. Aceasta reprezinta stergerea a 100 de miliarde de euro din datoria Greciei, in prezent de 350 miliarde de euro.
Instrumentul European de Stabilitate Financiara va aduce creditorilor privati 30 de miliarde de euro garantii asupra acestor noi creante.
Planul de ajutor de 109 miliarde de euro (UE si Fondul Monetar International) pentru Grecia decis la 21 iulie este inlocuit de un altul, in valoare de 100 miliarde de euro, pana in 2014, care va fi insotit de o stricta supraveghere de catre creditori a aplicarii reformelor cerute tarii.
Atena va trebui sa gaseasca 15 miliarde de euro pentru a-si reduce datoria, procedand la privatizari.
RECAPITALIZAREA BANCILOR
Fondurile curate dure ale bancilor (capital social si beneficii puse in fondul de rezerva) vor trebui sa atinga 9% 'la 30 iunie 2012'.
Pentru aceasta, 'bancile vor trebui sa recurga cu prioritate la surse de capital private'. In asteptarea atingerii acestui obiectiv, 'bancile ar trebui sa fie supuse anumitor constrangeri privind distribuirea de dividende si plata de prime'.
Autoritatea europeana a bancilor (EBA) a evaluat miercuri la 106 miliarde de euro necesarul de recapitalizare. Bancile elene sunt principalele vizate (30 de miliarde), inaintea bancilor spaniole (26,16 miliarde) si italiene (14,77 miliarde).
INTARIREA INSTRUMENTULUI EUROPEAN DE STABILITATE FINANCIARA
FESF, cu o capacitate de imprumut de 440 miliarde de euro, va ajuge la circa 1.000 miliarde de euro.
Doua mecanisme urmeaza sa se completeze in acest scop.
Primul va consta in garantarea unei parti din eventualele pierderi ale investitorilor privati cand vor cumpara obligatiuni suverane pe piata primara.
Celalalt va consta in crearea unuia sau a mai multor fonduri speciale (special purpose vehicles) destinate atragerii de investitori externi privati sau publici, precum tarile emergente. Textul mentioneaza, fara alte precizari, 'o cooperare si mai stransa cu Fondul Monetar International'.
INTARIREA DISCIPLINEI BUGETARE
'Regulile de aur' privind echilibrul bugetar vor fi generalizate. Printre masurile prevazute pentru intarirea disciplinei bugetare comune a Uniunii monetare figureaza adoptarea de catre fiecare stat membru a unor reguli pentru un buget echilibrat transpunand Pactul de stabilitate si de crestere in legislatie, de preferinta la nivel constitutional sau echivalent, 'pana la sfarsitul lui 2012'.
INTARIREA GUVERNANTEI ECONOMICE A ZONEI EURO
Summiturile zonei euro vor avea loc de doua ori pe an. Ele vor fi prezidate, cel putin intr-o prima etapa, de presedintele Consiliului European, Herman Van Rompuy. Se are in vederea o schimbare a tratatului UE.
ROLUL BANCII CENTRALE EUROPENE
Guvernele tarilor din zona euro risca sa fie in continuare nevoite sa conteze pe rolul de pompier al BCE pentru a sustine tarile fragile precum Italia si Spania. Viitorul presedinte al BCE, Mario Draghi, a promis sa continue pe aceasta cale daca va fi necesar. A
Ultimele stiri pe BankNews.ro:
- BCE a majorat dobanda-cheie la 2,5%, pe fondul presiunilor inflationiste generate de razboiul din Orientul Mijlociu
- Hidroelectrica investeste 296,8 milioane de lei intr-un sistem de stocare cu baterii la Portile de Fier II
- Bucurestiul ramane printre cele mai competitive piete imobiliare din regiune, cu randamente peste media europeana
- Adevaratul avantaj din investitiile in AI vine din valorificarea cunostintelor interne, nu din tehnologie
- Schimbari in conducerea Allianz-Țiriac: Aurel Badea se retrage, Andrei Rubeli devine CFO
- Piata rezidentiala a incetinit in prima jumatate a anului, fara o corectie majora
- Deloitte Romania promoveaza trei noi directori din septembrie 2026
- Complexitatea reglementarilor fiscale, principala provocare pentru multinationale al treilea an la rand
- Romanii au cheltuit peste 42 de miliarde de euro in marile lanturi de retail in 2025
- Romania, in top 10 european pentru nomazi digitali, dar fara o strategie pentru talentul mobil
- Industria serviciilor de afaceri a generat o valoare adaugata bruta de 35,5 miliarde de euro in Romania
- Ce trebuie sa verifici cand primesti o notificare de alerta de la ANAF privind datorii fiscale
- SUA au cumparat yeni japonezi pentru prima data in peste un deceniu, ca semn de prietenie
- Accor deschide primul sau hotel din Oradea sub brandul Mercure
- Banca de Investitii si Dezvoltare a trecut de evaluarea pe piloni a Comisiei Europene