Concurenta a autorizat preluarea Brenntag Investor de catre CIE Management II Limited

Data publicarii: 05-10-2006
Consiliul Concurentei a autorizat concentrarea economica realizata pe plan international de catre societatea cie management II LIMITED Insulele Channel, prin dobandirea controlului asupra societatii BRENNTAG INVESTOR HOLDING GmbH Germania, se arata intr-un comunicat de presa remis BankNews.ro. In acelasi timp, cie management II LIMITED Insulele Channel a dobandit si controlul indirect asupra SC BRENNTAG SRL Chiajna. Operatiunea de concentrare economica s-a realizat in baza contractului de vanzare-cumparare prin care CIE Management II Limited Insulele Channel a achizitionat pachetul de actiuni reprezentand 100% din capitalui social al BRENNTAG INVESTOR HOLDING GmbH Germania de la SC BRENNTAG LUXCO SCA Luxembourg.

La momentul realizarii operatiunii, SC BRENNTAG LUXCO SCA Luxembourg detinea, de asemenea, controlul indirect asupra SC BRENNTAG SRL Chiajna, jud. Ilfov.

Autoritatea de concurenta a analizat compatibilitatea operatiunii notificate cu un mediu concurential normal si a ajuns la concluzia ca aceasta operatiune nu are ca efect restrangerea, inlaturarea sau denaturarea concurentei pe piata distributiei de produse chimice de larg consum si pe piata distributiei de produse chimice speciale, pe intreg teritoriul Romaniei.

Societatea achizitionata, BRENNTAG INVESTOR HOLDING GmbH Germania, membra grupului BRENNTAG, este distribuitor international al unei linii complete de produse chimice de larg consum si produse chimice speciale. Compania cumpara produse chimice de la producatori, le depoziteaza si le distribuie mai departe catre alti fabricanti de produse chimice pentru a fi prelucrate in continuare. Pe piata romaneasca grupul BRENNTAG este prezent prin societatea BRENNTAG SRL Chiajna, jud. Ilfov.

Redactia BankNews.ro

Ultimele stiri pe BankNews.ro: