Volumul creditelor acordate de RBL in 2011 a crescut cu 31% fata de 2010
Data publicarii: 12-04-2012 | Finante-Banci
- Volumul creditelor acordate de RBL in 2011 a crescut cu 31% fata de 2010
- Depunerile clientilor RBL in 2011 au fost cu 18% mai mari fata de 2010
- Sumele economisite de parinti in conturile copiilor s-au dublat fata de 2010
Volumul total al creditelor acordate de Raiffeisen Banca pentru Locuinte (RBL) in 2011 a fost de 16,5 milioane de lei, cu 31 % mai mare fata de cel realizat in 2010, astfel incat, soldul total al acestora a ajuns la 50 milioane lei.
Depunerile efectuate de clienti in 2011 au fost cu 18% peste nivelul anului 2010, iar la sfarsitul anului soldul total a atins cifra de 244 milioane lei.
Numarul de contracte incheiate de clientii Raiffeisen Banca pentru Locuinte in 2011 a crescut cu 37% fata de 2010, in prezent banca avand in portofoliu peste 148.000 de clienti.
In ceea ce priveste calitatea contractelor incheiate de clienti in 2011, sumele economisite de catre acestia au fost cu peste 67% mai mari fata de sumele economisite pe contractele incheiate in 2010.
Nivelul sumei contractate aferente acestor contracte s-a situat, la 31.12.2012, la valoarea de 2,4 miliarde lei, in crestere cu aproximativ 5% fata de 2010.
"In ultimii ani observam o tendinta imbucuratoare de crestere a economisirii. Pana acum, primii 20.000 de clienti RBL, care au parcurs intregul ciclu de economisire, au investit 220 de milioane lei pentru imbunatatirea conditiilor lor locative: modernizare, reabilitare, constructie, achizitie locuinte etc. Ei au economisit constant si au beneficiat de prima de stat de 25% din economiile anuale ( in limita a 250 de euro) si de dobanda bancii.
In ultimul an, observam ca parintii pun deoparte din ce in ce mai multi bani pentru copiii lor. Astfel, suma economisita in 2011 in conturile minorilor s-a dublat fata de 2010.” , a declarat Aurelia Cionga, Presedinte desemnat al Raiffeisen Banca pentru Locuinte (formalitatile de aprobare de catre BNR sunt in curs de desfasurare).
Creditele garantate cu ipoteca reprezinta aproximativ 70% din volumul creditelor acordate de banca in anul 2011. Creditele garantate cu ipoteca au fost solicitate de clienti cu precadere pentru achizitie imobile (73% din volumul total de credite cu ipoteca), pe cand majoritatea creditelor fara ipoteca au fost solicitate pentru modernizarea locuintelor.
Valoarea nominala a creditelor acordate de RBL pana in prezent se apropie de 120 milioane lei.
"In conditiile unui climat economic si financiar complex, Raiffeisen Banca pentru Locuinte este o institutie financiara stabila. Este al treilea an consecutiv in care RBL obtine profit, inregistrand in 2011 un profit net de o jumatate de milion de lei (conform standardelor de contabilitate internationale -IFRS). Soliditatea bancii este confirmata si de provizioanele de risc, foarte mici, aproape nesemnificative.
Preocuparea noastra actuala vizeaza cresterea sustenabila a numarului de clienti si marirea profitabilitatii bancii ”, a spus Aurelia Cionga.
Raiffeisen Banca pentru Locuinte ofera produse de economisire-creditare, orientate spre imbunatatirea situatiei locative.
Clientii, care incheie un contract de economisire-creditare si economiseasc o perioada de timp, au ulterior posibilitatea accesarii unui credit cu dobanda fixa de 4,5 % sau 6% pe an, in functie de produsul ales. In fiecare an, clientii primesc la depunerile efectuate in anul respectiv, o prima de stat de 25% pe an, pana la 250 de euro, la care se adauga dobanda bancii.
Finantarile acordate de Raiffeisen Banca pentru Locuinte sunt folosite atat pentru renovare, modernizare, extindere, constructie sau cumparare de locuinte, cat si pentru refinantarea altor credite ipotecare/imobiliare, contractate de la alte banci.
Produsele oferite de RBL sunt vandute in prezent prin cele peste 550 de agentii Raiffeisen Bank.
Informatii despre produsele oferite de Raiffeisen Banca pentru Locuinte se pot obtine la numarul de telefon +4021/ 2 333 000 de luni pana vineri intre orele 08:00 - 22:00 si sambata intre orele 9:00 -17:30, la adresa de mail info@railoc.ro sau la adresele de web www.railoc.ro sau www.rbl.ro.
Ultimele stiri pe BankNews.ro:
- Deloitte România a asistat Grupul PIB în preluarea brokerului de asigurări STEIN Bestasig
- Studiu EY: Investițiile străine directe în Europa scad pentru prima dată de la pandemie
- Studiu: România se află pe locul 89 în clasamentul celor mai atrăgătoare țări pentru cei care vor să lucreze în străinătate
- Reff & Asociatii si Deloitte Romania au asistat proprietarii Expo Market Doraly in vanzarea integrala a parcului comercial catre dezvoltatorul imobiliar WDP
- Revolut depășește 2 milioane de clienți ai aplicației Revolut <18
- Studiu Deloitte: Majoritatea liderilor de business din Romania considera ca PNRR va contribui la competitivitatea economiei locale in urmatorii cinci an
- Cum vor ajuta soluțiile AI în procesele de optimizare fiscală ale companiilor?
- Studiu Deloitte: Tranzitia catre economia circulara a incetinit la nivel global in 2023
- Studiu Deloitte: prețul, primul criteriu în alegerea mașinii. Motoarele pe combustie internă revin pe creștere în preferințele consumatorilor
- Prysmian deschide la București un nou birou al Centrului de Excelență în IT
- Lucian Anghel preia funcția de Director General-Adjunct al Libra Internet Bank
- Schneider Electric colaborează cu NVIDIA în proiectarea centrelor de date AI
- Ce este taxa pe lux și și cine va trebui să o plătească începând din acest an
- Flix raportează un venit total de 2 miliarde de euro în 2023
- Banca Transilvania & OTP Group, acord pentru achizitia OTP Bank Romania si subsidiare