Iohannis a refuzat sa il inlocuiasca pe Leonard Orban, ca ministru al Afacerilor Europene

Data publicarii: 09-08-2012 | Politica

Primarul Klaus Iohannis, lider al Forumului Democrat al Germanilor din Romania (FDGR) a declarat joi, intr-o conferinta de presa, ca ramane edil al municipiului Sibiu si a refuzat luni, la Bucuresti, oferta primita de la premierul Victor Ponta, pentru a-l inlocui in functia de ministru al Afacerilor Europene, pe Leonard Orban.

''Fiind ziua in care s-a remaniat Guvernul, evident ca am discutat si despre aceasta chestiune. Si pot sa confirm ca am discutat si posibilitatea de a intra in Guvern. Nu am discutat nici atunci, nici altadata despre postul de la Externe, nici de la Interne, nici de un alt post care a fost remaniat si a fost ocupat luni.A fost o discutie mai degraba generala. Ne-am oprit in discutie asupra unui post care mi s-a parut important, este vorba de Ministerul Afacerilor Europene, dar discutia a mers repede mai departe'', a marturisit Iohannis. 

Acesta i-a explicat luni, premierului ca a fost reales pentru al patrulea mandat de primar al Sibiului si ca nu poate parasi acum aceasta functie. Iohannis a lasat sa se inteleaga ca este posibil sa accepte functia de ministru, pe o durata determinata, cu conditia sa ramana si edil al Sibiului. 

''Eu nu pot sa plec acum din Sibiu, imediat dupa ce am fost ales de sibieni. Primul-ministru a inteles acest lucru si cu asta discutia a fost incheiata. (...) Nu pot sa spun acum ce vom discuta peste sase luni. Acum a fost o discutie pe care am purtat-o. (...) Eu cred ca am clarificat destul de bine. Pe o perioada determinata, as putea sa fiu si primar si ministru. Discutia s-a terminat asa ca raman la Sibiu'', a spus Iohannis. 

Intrebat de corespondentul AGERPRES, daca este posibil sa ajunga ministru din toamna, Iohannis a raspuns ca, ''ramane de vazut''. 

Deocamdata, primarul Sibiului a preferat sa plece in concediu pana in septembrie, intr-un loc pe care nu a dorit sa il faca public. 

Sursa: AGERPRES

Ultimele stiri pe BankNews.ro: