Nicolescu (CNIPMMR): Reducerea impozitului pe venitul IMM-urilor, de la 3% la 1,5%, este o masura binevenita

Data publicarii: 15-05-2013 | Afaceri

Initiativa Ministerului pentru Intreprinderi Mici si Mijlocii si Turism, de reducere la jumatate a impozitului pe venitul intreprinderilor mici si mijlocii, de la 3% la 1,5% incepand cu al doilea semestru al acestui an, este o masura binevenita, deoarece sunt diminuate posibilele efecte negative ale aplicarii impozitului de 3% pe veniturile IMM-urilor, a declarat miercuri, intr-o conferinta de presa, Ovidiu Nicolescu, presedintele Consiliului National al Intreprinderilor Private Mici si Mijlocii din Romania (CNIPMMR).

"Reducerea la jumatate a impozitului ar transmite si un semnal pozitiv asupra preocuparilor Guvernului privind situatia microintreprinderilor, iar in paralel ar scadea si numarul IMM-urilor direct afectate de masura impozitarii. Tocmai de aceea, salutam implicarea doamnei Maria Grapini, ministrul delegat pentru Intreprinderi Mici si Mijlocii , Mediu de Afaceri si Turism, dar si initiativa realizarii - de catre Ministerul Finantelor - a unui studiu de impact pentru reducerea impozitului pe venitul microintreprinderilor, de la 3% la 1,5%", a afirmat Ovidiu Nicolescu. 

Presedintele CNIPMMR a prezentat, totodata, si o serie de propuneri care ar trebui sa fie operationalizate concomitent cu reducerea impozitului pe venitul microintreprinderilor la 1,5%. 

"Este necesara pastrarea caracterului optional, de achitare fie a impozitului pe profit, fie a celui pe venit, pentru intreprinderile nou-infiintate (sub 2 ani). Aceasta prevedere ar actiona favorabil in cel putin trei moduri majore: eliminarea unei potentiale bariere de intrare pe piata, capitalizarea start-up-urilor si facilitarea realizarii de investitii. Acest caracter optional ar trebui pastrat si in cazul intreprinderilor cu pierderi in anul curent, dar care au inregistrat profit in cel putin trei din ultimii cinci ani anteriori. Nu in ultimul rand, ar fi utila introducerea scutirii de la plata impozitului pe veniturile microintreprinderilor, pentru organizatiile care realizeaza investitii ce depasesc nivelul impozitului", a mai spus Ovidiu Nicolescu.

Sursa: AGERPRES

Ultimele stiri pe BankNews.ro: